x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tatăl unei "femei a junglei" şi-a recunoscut fiica pe Facebook

Tatăl unei "femei a junglei" şi-a recunoscut fiica pe Facebook

02 Aug 2016   •   17:21
Tatăl unei "femei a junglei" şi-a recunoscut fiica pe Facebook

Un vietnamez care dă asigurări că este tatăl unei tinere descoperite în 2007, după ce ar fi crescut singură în jungla cambodgiană, povesteşte că şi-a recunoscut fiica graţie pozelor cu aceasta postate pe Facebook, relatează AFP.

Povestea a început în 2007, atunci când tânara femeie a ieşit goală şi murdară din junglă în provincia Ratanakkiri (nord-estul Cambodgiei, în apropiere de graniţa vietnameză).

Tânăra a fost prinsă în timp ce încerca să fure mâncare de la un sătean şi a fost descrisă de martori ca "mergând aplecat, asemenea unei maimuţe".

Fata, care prezintă mai multe comportamente asociale, a fost poreclită "femeia junglei" de către localnici, iar unii dintre aceştia au afirmat că aceasta a crescut în junglă.

O familie locală a declarat că este vorba de fiica lor, Rochom P'ngieng, care a dispărut la sfârşitul anilor '80, la vârsta de opt ani, în timp ce avea grijă de un bivol.

Cu toate acestea, Peo, un vietnamez de 70 de ani, pretinde că şi-a recunoscut fiica cu probleme mentale, care a dispărut în 2006.

"Recent, nişte tineri din sat au găsit informaţii şi poze cu ea pe internet. Mi le-au arătat şi am descoperit că se află în Cambodgia, luată în grijă de cambodgieni ", se indică într-o scrisoare trimisă de către septuagenarul vietnamez familiei adoptive a presupusei sale fiice.

Vietnamezul a făcut deja două călătorii în Cambodgia pentru a vedea tânăra şi aşteaptă în prezent permisiunea autorităţilor pentru a se putea întoarce cu ea în Vietnam. El a fost de acord să plătească echivalentul a 1.300 de euro familiei adoptive pentru îngrijirea fiicei sale.

La momentul descoperirii tinerei, unii s-au îndoit că o femeie care a petrecut atât de mulţi ani în sălbăticie, în junglă, poate avea pielea de pe mâini şi picioare atât de netedă, iar părul într-o stare bună.

Potrivit AFP, acest caz nu este singurul de dispariţie pentru mult timp în junglă. În 2004, 34 de persoane din patru familii diferite au apărut brusc din junglă, unde s-au dus să se refugieze în 1979, după căderea regimului khmerilor roşii, pe care l-au susţinut.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Rochom P'ngieng