x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teheran: Revoltă până la Dumnezeu

Teheran: Revoltă până la Dumnezeu

de Sînziana Stancu    |    17 Iul 2009   •   00:00

Zeci de mii de oponenţi ai Guvernului de la Teheran au profitat de principala slujbă de vineri pentru a manifesta din nou împotriva regimului preşedintelui reales, Mahmud Ahmadinejad.



"Libertate, libertate!" şi "Moarte dictatorului!" au strigat manifestanţii veniţi la slujba de vineri, cerându-i preşedintelui iranian să demisioneze, informează Associated Press. Opoziţia a vrut ca, alegând momentul slujbei de vineri, să demonstreze că rămâne pe poziţii în ceea ce priveşte protestele lor faţă de alegerile din luna iunie, prin care Ahmadinejad a obţinut un al doilea mandat prezidenţial, despre care opoziţia susţine că a fost rezultatul unei fraude electorale masive.

FOC ŞI GAZE LACRIMOGENE
Unii dintre manifestanţi au ridicat bariere de foc pe străzi din centrul capitalei iraniene, iar poliţia şi miliţiile proguvernamentale Basiji au încercat să împrăştie mulţimea protestatară cu gaze lacrimogene. Susţinătorii liderului opoziţiei, Mir Hossein Musavi, care a fost alături de ei în timpul protestelor, veniseră la slujbă purtând pe cap sau la mână aceleaşi banderole verzi din timpul campaniei electorale a liderului lor sau veniseră la slujbă cu covoraşe de rugăciune tot de culoare verde.

PLAN DE ASASINARE
Tot vineri, ministrul iranian al Informaţiilor, Gholamhossein Mohseni Ejeie, afirmase că Israelul pusese la cale un plan de asasinare a preşedintelui Ahmadinejad, în perioada alegerilor prezidenţiale din 12 iunie, mai scrie AFP. Potrivit agenţiei Fars, care l-a citat pe ministrul Informaţiilor, oficialităţi israeliene s-ar fi întâlnit cu membri ai Mujahedinilor Poporului, principala grupare de opoziţie armată, pentru a-şi pregăti planul, în Egipt, la la Sharm el-Sheikh (Egipt) şi la Paris, pentru a-şi pregăti planul criminal. Mujahedinii ar fi cerut în schimb ca numele lor să fie eliminat de pe "lista grupărilor teroriste a Statelor Unite şi a altor ţări". Iranul nu recunoaşte statul evreu, pe care îl consideră cel mai mare duşman al său, din cauza programului nuclear controversat şi a sprijinului acordat grupărilor islamiste palestiniene şi libaneze.
La rândul său, preşedintele Ahmadinejad a declarat de mai multe ori în ultimii ani că Israelul "trebuie să dispară de pe hartă" şi a pus sub semnul întrebării existenţa Holocaustului.

×
Subiecte în articol: externe