x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teheranul neagă acuzațiile privind ascunderea adevărului în cazul avionului ucrainean prăbușit

Teheranul neagă acuzațiile privind ascunderea adevărului în cazul avionului ucrainean prăbușit

13 Ian 2020   •   15:40
Teheranul neagă acuzațiile privind ascunderea adevărului în cazul avionului ucrainean prăbușit
Sursa foto: Red Crescent Society of the Islamic Republic of Iran

Guvernul iranian a negat că ar fi încercat să ascundă responsabilitatea autorităţilor în drama avionului de linie ucrainean doborât din greşeală la 8 ianuarie, în apropiere de Teheran.
"În aceste zile de tristeţe, au fost lansate critici la adresa oficialilor şi autorităţilor ţării. Unii oficiali au fost chiar acuzaţi de minciună şi de tentativă de a ascunde cazul, însă în realitate, sincer, nu s-a întâmplat asta", a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Rabii.

"Adevărul e că noi nu am minţit. A minţi înseamnă a denatura adevărul, intenţionat şi în cunoştinţă de cauză. A minţi înseamnă a ascunde informaţii. A minţi înseamnă a cunoaşte un fapt şi a nu îl spune sau a deforma realitatea" asupra acestui fapt, a adăugat Rabii.

"Ceea ce noi am spus joi se baza pe informaţii secrete care au fost prezentate întregului guvern, conform cărora nu ar fi existat nicio legătură între accident şi un tir de rachetă", a mai afirmat oficialul.

Forţele armate iraniene şi-au recunoscut sâmbătă responsabilitatea în drama zborului PS572 al Ukraine International Airlines, doborât la 8 ianuarie în zori, la scurt timp după decolarea de la Teheran.

Joi şi vineri, Organizaţia Aviaţiei Civile şi guvernul din Iran au negat ipoteza - avansată încă de miercuri seară de către Ottawa - că avionul ar fi putut fi doborât de o rachetă.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului, în majoritate cetăţeni iranieni şi canadieni, au murit în catastrofă.

Anunţul privind responsabilitatea forţelor armate a produs un şoc în Iran şi a declanşat un val de indignare.

Sâmbătă seară, o ceremonie de omagiere a victimelor într-o universitate din Teheran s-a transformat într-o manifestaţie împotriva autorităţilor, strigându-se chiar 'moarte mincinoşilor', înainte de a fi dispersată de poliţie.

Duminică seară, din nou au avut loc manifestaţii la Teheran - de o amploare dificil de evaluat - conform unor înregistrări video publicate pe reţelele de socializare şi care nu au putut fi autentificate deocamdată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: iran teheran avion ucrinean