x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Telefoanele mobile din Chicago vor fi monitorizate de noul sistem de senzori pentru supravegherea traficului

Telefoanele mobile din Chicago vor fi monitorizate de noul sistem de senzori pentru supravegherea traficului

de Agerpres    |    27 Iun 2014   •   16:41
Telefoanele mobile din Chicago vor fi monitorizate de noul sistem de senzori pentru supravegherea traficului

Oraşul Chicago beneficiază deja de o vastă reţea de monitorizare video, iar începând din această vară vor fi implementaţi senzori care vor transmite date despre zonele cele mai aglomerate, nivelul poluării sau de zgomot, precum şi starea vremii în anumite zone.

Senzorii vor capta şi undele de la telefoanele mobile şi vor putea transmite date despre numărul deţinătorilor aflaţi în zonă prin intermediul semnalelor Wi-Fi sau Bluetooth, scrie portalul The Verge, citând publicaţia Chicago Tribune.

Locuitorii din Chicago se tem de faptul că, odată cu instalarea acestor senzori, s-ar putea strânge mult mai multe date despre posesorii telefoanelor mobile. Dintr-o cafenea, de exemplu, care este prevăzută cu un hot-spot Wi-Fi, se poate transmite municipalităţii în timp real poziţia persoanei respective în anumite momente ale zilei, iar folosirea în comun cu imaginile de pe camerele video montate poate reprezenta un instrument foarte puternic pentru municipalitate.

O companie din Londra a testat anul trecut un sistem similar montat în pubele, dar primăria londoneză a cerut demontarea acestor dispozitive la doar câteva zile de la montare.

Odată colectate aceste date, ele nu vor fi stocate cu caracter secret, ci vor fi publice, putând fi folosite de oricine vrea să facă anumite cercetări sau să aducă îmbunătăţiri în viaţa comunităţii, a declarat Charlie Catlett, directorul Centrului pentru estimări şi date, la postul de radio public WBEZ, preluat de portalul amintit. Până la sfârşitul anului vor fi montaţi 50 astfel de senzori, iar în câţiva ani se aşteaptă ca numărul lor să ajungă la 400. 

×
Subiecte în articol: chicago wi-fi senzori trafic