x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tensiune maximă: Circa 2.400 de combatanţi sirieni au sosit în Libia pentru a sprijini guvernul de la Tripoli

Tensiune maximă: Circa 2.400 de combatanţi sirieni au sosit în Libia pentru a sprijini guvernul de la Tripoli

19 Ian 2020   •   19:30
Tensiune maximă: Circa 2.400 de combatanţi sirieni au sosit în Libia pentru a sprijini guvernul de la Tripoli

Circa 2.400 de combatanţi sirieni au sosit în Libia în ultimele săptămâni, se presupune că sub supravegherea Turciei, pentru a sprijini guvernul de uniune naţională (GNA), cu sediul la Tripoli, potrivit unei informări făcute de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează duminică EFE.

Organizaţia neguvernamentală, cu sediul în Marea Britanie şi cu o amplă reţea de colaboratori în Siria, a dat asigurări că circa 2.400 de mercenari au călătorit în capitala libiană dinspre teritoriile siriene aflate sub controlul Ankarei, în nordul ţării arabe. Totodată, OSDO a adăugat că alţi 1.700 de mercenari se află în taberele de antrenament unde sunt recrutaţi şi pregătiţi pentru a fi trimişi în Libia.

Recrutările au început la sfârşitul lui decembrie 2019, în centre din nord-vestul Siriei, în zone aflate sub controlul facţiunilor rebele locale care sprijină trupele Ankarei pe teritoriul sirian, a mai transmis OSDO.

Potrivit organizaţiei, luptătorii care se oferă voluntari pentru a pleca în Libia aparţin brigăzilor „Sultan Murad” şi „Suqur al Sham”, care acţionează sub „umbrela” „Armatei Siriene Libere” (FSA, braţul înarmat al opoziţiei siriene, formată din dezertori ai armatei regimului sirian), grupare care a primit un important sprijin din partea Turciei.

Guvernul turc a anunţat trimiterea în Libia a unui număr redus de consilieri militari pentru a susţine GNA, recunoscut de ONU, însă nu a confirmat public trimiterea de combatanţi sirieni.

Pe de altă parte, Liga Arabă a denunţat faptul că „intervenţiile externe facilitează trasferul de combatanţi extremişti şi terorişti străini în Libia”, temeri care au fost exprimate şi de alte ţări din regiune care se opun intervenţiei Ankarei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: libia