x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tesla a obținut împrumuturi de peste 1,5 miliarde de dolari de la băncile chineze

Tesla a obținut împrumuturi de peste 1,5 miliarde de dolari de la băncile chineze

27 Dec 2019   •   15:00
Tesla a obținut împrumuturi de peste 1,5 miliarde de dolari de la băncile chineze

Tesla a încheiat un acord cu băncile din China pentru o facilitate de creditare de până la nouă miliarde de yuani (1,29 miliarde de dolari) şi un împrumut reînnoibil de până la 2,25 miliarde de yuani, ambele pentru noua unitate din Shanghai, numită "Gigafactory".

Conform documentelor depuse la autorităţile de reglementare de producătorul american de vehicule electrice, facilităţile de creditare au fost acordate de: China Construction Bank Corp, Agricultural Bank of China, Shanghai Pudong Development Bank şi Industrial and Commercial Bank of China.

Pe lângă construirea şi demararea producţiei la fabrica din Shanghai, prima unitate a Tesla din afara SUA, împrumutul va fi folosit pentru a achita o datorie de 3,5 miliarde de yuani, scadentă în 4 martie 2020.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent că Tesla analizează posibilitatea reducerii cu 20% a preţului la sedanul Model 3 produs în China, începând din 2020, în ideea de a atrage mai mulţi cumpărători, în contextul în care cea mai mare piaţă mondială pentru autovehicule electrice dă semne de încetinire

Tesla vrea să reducă preţul automobilelor Model 3 prin utilizarea mai multor componente produse în China, ceea ce îi va permite companiei americane să importe mai puţine componente şi deci să evite plata unor tarife vamale. Sursele au adăugat că preţurile pentru automobilele care vor fi construite la noua uzină Telsa de lângă Shanghai, şi care în prezent încep de la 355.800 yuani (50.800 de dolari), cel mai probabil vor fi reduse începând din a doua jumătate a lui 2020. Amploarea reducerii de preţ şi momentul în care va fi introdusă vor depinde de condiţiile de pe piaţă, au precizat sursele

Directorul general al Telsa, Elon Musk, mizează pe uzina de la Shanghai pentru a dobândi un avantaj competitiv în cursa cu rivalii BMW AG şi Daimler AG, care pariază şi ei pe piaţa chineză pentru noile lor modele electrice. În plus, reducerea preţului la automobilele Tesla ar pune presiune şi pe producătorii chinezi precum NIO Inc. şi Xpeng Motors să adopte măsuri similare.

"Oamenii cumpără în funcţie de preţ. Această reducere va ajuta la creşterea cotei de piaţă a vehiculelor electrice. În plus, va forţa şi concurenţii să facă ajustări", a declarat Bill Russo, fondatorul firmei de consultanţă Automobility Ltd.

O eventuală reducere cu 20% a preţului unui automobil Model 3 ar însemna că preţul de pornire ar fi unul de sub 300.000 de yuani. Aceasta, în condiţiile în care, luna trecută, producătorul auto chinez Xpeng a anunţat că noul său sedan electric P7 va avea un preţ de cost cuprins între 270.000 şi 370.000 de yuani. De asemenea, cel mai ieftin model al producătorului NIO, modelul de teren ES6, are un preţ de pornire de 358.000 de yuani.

Deşi această posibilă reducere a preţului pentru Model 3 arată că Tesla este conştientă asupra concurenţei, măsura ar putea avea un impact şi asupra vânzărilor iniţiale, deoarece este posibil ca clienţii să aştepte preţuri şi mai mici, a subliniat Russo. CEO-ul Elon Musk susţine că Tesla va produce cel puţin 1.000 de unităţi pe săptămână la Shanghai la finele lui 2020, o ţintă pe care prima uzină Tesla din California a avut nevoie de mai multe luni pentru a o atinge.

Deocamdată, Tesla face ultimele pregătiri pentru a putea începe să livreze primele automobile produse la uzina de la Shanghai. Recent, autorităţile chineze au anunţat că automobilele Model 3 produse în China vor putea beneficia de subvenţii de la stat de până la 24.750 de yuani pe automobil, dar, deocamdată, nu este clar ce procent din această sumă va ajunge direct la client.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tesla