x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe The Guardian: Americanii vor să manipuleze reţelele de socializare

The Guardian: Americanii vor să manipuleze reţelele de socializare

17 Mar 2011   •   20:06
The Guardian: Americanii vor să manipuleze reţelele de socializare

156798-social-network.jpgÎn aceeaşi zi în care fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, afirma că “internetul este cea mai mare maşinărie de spionaj pe care omenirea a cunoscut-o vreodată”, cotidianul britanic The Guardian face o dezvăluire şocantă: armata SUA dezvoltă un soft care-i va permite să manipuleze reţelele de socializare, precum Facebook ori Twitter, în favoarea intereselor americane!

 

Astfel, potrivit publicaţiei britanice, unei firme californiene i-a fost atribuit un contract cu CENTCOM, organismul care supraveghează operaţiunile armate ale SUA în Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, care prevede dezvoltarea unui “serviciu online de gestionare a persoanelor”.

 

Proiectul a fost comparat de experţii IT cu încercările Chinei de a limita şi controla libertatea de exprimare pe internet. Există suspiciuni că acest sistem va permite armatei americane să creeze un consens fals în conversaţii, dar, mai ales, să înregistreze şi să raporteze identitatea oricărei persoane cu interese, teoretic, anti-americane.

 

Există o şi mai mare temere, anume că dezvoltarea personalităţilor online false, cunoscute în lumea internauţilor drept “sock puppets”, ar putea încuraja şi alte guverne, dar şi societăţi private să acţioneze pe acceşi linie.

 

Contractul de 2,76 milioane de dolari încheiat de CENTCOM cu firma Ntrepid, care nu a dorit să facă niciun comentariu după aceste dezvăluiri, prevede ca fiecare fals operator să prezinte un “portofoliu” convingător, cu date aparent corecte, verificabile şi care să poată fi controlate prin intermediul a 50 de staţii de control de pe teritoriul SUA, fără teama ca identitatea să-i poată fi descoperită de un potenţial adversar având cunoştinţe temeinice de IT.

 

Purtătorul de cuvânt al CENTCOM, colonelul Bill Speaks a admis existenţa acestui contract, declarând însă că noua tehnologie va contracara manifestările extremiste şi propaganda anti-americană, codate pe site-uri în alte limbi, decât cea engleză.

 

Odată dezvoltat, noul software va permite personalului de serviciu, care va activa non-stop într-o singură locaţie, să iniţieze conversaţii online cu orice blogger sau posesor al unui cont de Facebook ori Twitter. Programul va oferi fiecărui angajat CENTCOM un server privat virtual localizat pe teritoriul american, dar şi alte opt, chiar nouă identităţi care să-l plaseze, teroretic, în afara SUA şi să ofere interlocutorului virtual senzaţia că discută cu un “anti-american”.

 

Teoretic, programul se doreşte a oferi acces la utilizatorii site-urilor în limba arabă si dialecte precum urdu, persi şi pashtun, aflate pe teritorii potenţial anti-americane. Există temeri că noul contract face parte dintr-o operaţiune de mare amploare, Earnest Voice, dezvoltată pentru prima oară în Irak, ca armă psihologică împotriva prezenţei online a suporterilor Al Qaeda. Acest program a fost finanţat cu 200 de milioane de dolari şi a fost folosit, ulterior, împotriva jihadiştilor din Afghanistan, Pakistan şi Orientul Mijlociu.

×