x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe The Guardian: NSA a ascultat telefoanele a 35 de lideri ai planetei

The Guardian: NSA a ascultat telefoanele a 35 de lideri ai planetei

25 Oct 2013   •   08:53
The Guardian: NSA a ascultat telefoanele a 35 de lideri ai planetei

Un responsabil al administrației americane a transmis numerele de telefon a 35 de lideri ai planetei Agenției americane de securitate națională (NSA), care le-a pus sub ascultare, a dezvăluit joi The Guardian citând documente transferate de Edward Snowden.

Această nouă dezvăluire intervine în momentul când Germania se arată scandalizată de dezvăluirile cu privire la o posibilă supraveghere a telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de către Statele Unite, notează AFP, citată de Agerpres. Reacționând la indignarea Berlinului, Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a refuzat să spună dacă Washingtonul chiar a spionat în trecut comunicațiile dnei Merkel.

Potrivit noilor documente dezvăluite joi de cotidianul britanic, NSA "a supravegheat convorbirile telefonice a 35 de lideri ai planetei după ce un responsabil al administrației SUA i-a transmis numerele de telefon", scrie The Guardian.

Refugiat în prezent în Rusia, americanul Edward Snowden, un fost consultant al NSA, este la originea acestor dezvăluiri în cascadă.

În acest document intern din 27 octombrie 2006, NSA "încurajează înalți responsabili ai ramurilor executivului ce numără printre +clienții+ săi Casa Albă, Departamentul de Stat și Pentagonul, să partajeze agendele lor de adrese cu agenția".

Printre aceștia, doar un singur responsabil, a cărui identitate sau funcție nu sunt dezvăluite, a transmis "200 de numere, dintre care 35 ale liderilor planetei", salută responsabilii NSA în acest document. Ei explică totuși că monitorizarea acestor numere de telefon nu a dat decât puține rezultate.

The Guardian afirmă că a interpelat administrația Obama în legătură cu acest nou document, dar ea nu a dorit să se exprime.

În briefing-ul său de presă cotidian, organizat înaintea articolului din Guardian, Jay Carney a declarat că nu dorește să comenteze asupra "acuzațiilor specifice care au fost aduse" în afacerea unei posibile supravegheri a telefonului dnei Merkel.

×