x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Theresa May, acuzată că a "cumpărat" votul deputaţilor pentru acordul Brexit

Theresa May, acuzată că a "cumpărat" votul deputaţilor pentru acordul Brexit

04 Mar 2019   •   16:18
Theresa May, acuzată că a "cumpărat" votul deputaţilor pentru acordul Brexit

Şefa guvernului britanic, Theresa May, era acuzată luni că ''a cumpărat'' sprijinul deputaţilor pentru acordul său privind Brexit-ul, după lansarea unui fond de 1,6 miliarde de lire sterline (1,87 miliarde de euro), bani destinaţi unor regiuni defavorizate, relatează AFP.
Fondul urmează să permită ''stimularea activităţii economice'' în zonele care ''nu au avut parte de beneficiile creşterii economice la fel ca regiunile mai prospere ale ţării'', a precizat guvernul.
''Peste tot în ţară, votul populaţiei în favoarea Brexit-ului este expresia unei dorinţe de schimbare'', a declarat dna May, prezentând fondul. ''Mult timp, prosperitatea nu a fost distribuită în mod echitabil'', a mai spus ea.
Mai mult de jumătate din bani vor fi destinaţi unor circumscripţii din nordul şi centrul Angliei, care au votat masiv în favoarea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la referendumul din 2016.
''Acest fond arată disperarea unui guvern care a recurs la coruperea de deputaţi pentru ca ei să susţină acordul privind Brexit-ul'', a denunţat John McDonnell, ministrul de finanţe al ''guvernului din umbră'' al Partidului Laburist, principala formaţiune politică de opoziţie. ''Oraşele noastre sunt în dificultate din cauza unui deceniu de tăieri bugetare'', a mai spus el.
Theresa May se străduieşte să strângă o majoritate parlamentară pentru a ratifica acordul privind Brexit-ul încheiat cu Bruxelles-ul la sfârşitul lui noiembrie 2018. Documentul a fost respins masiv de către deputaţi în ianuarie şi premierul a promis organizarea unui nou vot până pe 12 martie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Theresa May acord brexit