x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Theresa May nu vrea să facă niciun compromis legat de Brexit

Theresa May nu vrea să facă niciun compromis legat de Brexit

02 Sep 2018   •   09:59
Theresa May nu vrea să facă niciun compromis legat de Brexit

Premierul britanic, Theresa May, a promis să păstreze proiectul său de relaţie comercială strânsă între Marea Britanie şi UE după Brexit, în pofida opoziţiei acerbe a susţinătorilor divorţului dur de Europa, relatează duminică AFP. 

În iulie, Theresa May a prezentat o "Cartea albă" în care a propus, printre altele înfiinţarea unei noi "zone de liber schimb" cu UE, bazată pe un set de reguli comune pentru bunuri şi sectorul agroalimentar. 

Acest "Plan de la Chequers" a suscitat imediat opoziţia adepţilor Brexitului dur, pentru că îl consideră o abatere de la referendumul din iunie 2016 care a decis ieşirea din UE. De altfel, el a provocat demisiile zgomotoase ale ministrului de externe, Boris Johnson, şi a celui pentru Brexit, David Davis. La rândul lor, liderii UE au pus la îndoială viabilitea sa. 

"Nu voi fi obligată să accept compromisuri cu privire la propunerile 'Planului de la Chequers' care nu sunt în interesul nostru naţional", a scris prim-ministrul în jurnalul The Daily Telegraph. 

Retragerea Marii Britanii din UE este programată pentru 30 martie 2019. Londra şi Bruxellesul încearcă să ajungă la un acord până în octombrie pentru a organiza divorţul lor şi a pune bazele viitoarei lor relaţii. 

Confruntată cu o puternică opoziţie faţă de planul său din partea adepţilor Brexitului dur, Theresa May a reiterat că preferă absenţa unui acord decât să facă concesii Bruxellesului. 

"Vom fi pregătiţi pentru un 'no deal' (niciun acord) dacă va trebui", a scris premierul britanic care, încă o dată, a exclus organizarea unui al doilea referendum privind aderarea la UE. 

"A pune problema o dată în plus ar fi o gravă trădare a democraţiei noastre - şi o trădare a acestei încrederi", a afirmat ea.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Theresa May brexit