x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Theresa May: Operațiunea din Siria este un „mesaj clar” împotriva folosirii armelor chimice

Theresa May: Operațiunea din Siria este un „mesaj clar” împotriva folosirii armelor chimice

14 Apr 2018   •   15:00
Theresa May: Operațiunea din Siria este un „mesaj clar” împotriva folosirii armelor chimice

Premierul britanic Theresa May a declarat sâmbătă că atacurile executate în Siria de ţara sa, alături de Franţa şi SUA, transmit un "mesaj clar" împotriva folosirii de arme chimice, relatează AFP. 

"Această acţiune colectivă transmite un mesaj clar: comunitatea internaţională nu va bate în retragere şi nu va tolera folosirea de arme chimice", a declarat Theresa May într-o conferinţă de presă, adăugând că atacurile au fost "deopotrivă juste şi legale". 

"Nu a fost vorba de o intervenţie în războiul civil, nu a fost vizată o schimbare de regim. A fost vorba de o lovitură limitată, ţintită şi eficientă, cu limite clare", a insistat premierul conservator. 

"Consider că măsurile luate au slăbit considerabil capacitatea regimului sirian de a folosi arme chimice", a afirmat ea. 

"Deşi evaluarea completă a atacurilor este încă în desfăşurare, suntem încrezători în succesul lor", a adăugat May. 

Întrebată despre motivele pentru care nu a consultat Parlamentul înainte de a desfăşura această operaţiune, ea a invocat considerente de securitate. 

"Era just să luăm măsurile pe care le-am luat în momentul în care am făcut-o", a mai afirmat ea, precizând că va susţine luni în Parlament un discurs privind Siria.

AGERPRES

×