Theresa May se va întâlni cu noul prim-ministru al Poloniei, Mateusz Morawiecki, la o zi după ce Uniunea Europeană a început o acţiune fără precedent de a opri drumul ţării către autoritarism, scrie The Independent.
Comisia Europeană a decis, marţi, invocarea articolului 7.1, începând un proces juridic care ar putea face ca drepturile de vot ale Poloniei să fie suspendate în cadrul Consiliului Europei şi avertizând că “întreaga structură a sistemului judiciar” a fost compromisă de reformele autoritare.
În ultimii doi ani, guvernul polonez a trecut 13 legi care ar fi ajutat instanţele cu numiri politice, inclusiv tribunalele care validează rezultatele alegerilor. Asta se întâmplă pe fondul unei mişcări naţionale, în creştere, din ţară care operează cu sprijinul tacit al guvernului.
Marea Britanie a rămas neutră în ceea ce priveşte disputa dintre Varşovia şi Bruxelles, însă orice viitor vot, aşteptat în martie, va fi complicat pentru Marea Britanie, pentru că Polonia este văzută ca fiind un aliat cheie al discuţiilor pentru Brexit.
“Prim-ministrul va ridica problema îngrijorărilor faţă de prim-ministrul Poloniei, când se vor întâlni. Sperăm ca Polonia şi Comisia să rezolve aceste discuţii dificile”, a spus purtătorul de cuvânt al prim-ministrului.
Soţiile a doi presupuşi jihadişti, deportate luni în Franţa de către Turcia, unde au fost reţinute după ce au evadat din taberele din Siria, au fost puse sub acuzare şi încarcerate de un judecător parizian...
Carnavalul belgian din Aalst a fost retras de UNESCO de pe lista patrimoniului cultural intangibil, din cauza reprezentărilor sale rasiste şi antisemite recurente, potrivit unui comunicat publicat vineri de această ag...
Mii de viermi marini - supranumiţi „peşti-penis” din cauza formei lor - au eşuat în această săptămână pe pe o plajă din California în urma unei furtuni, informează AFP.
Aceste vieţuitoare, cunoscute...
Echipaje de scafandri au început sâmbătă operaţiunile de căutare a cadavrelor aflate în apele din jurul White Island, insula neozeelandeză afectată recent de erupţia unui vulcan, care a ucis cel puţin 16...
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, sâmbătă, pe ambasadorul agreat al SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, în vederea prezentării copiei scrisorii de acreditare, context în care oficialul...
Trupele loiale mareşalului Khalifa Haftar (foto) au doborât o dronă de producţie turcească în timpul luptelor care s-au intensificat în noaptea de vineri spre sâmbătă la sud de capitala Libiei, Tripoli,...
Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a fost agresată verbal pe un stadion, în timp ce asista vineri seară alături de câţiva apropiaţi la un meci din liga a 3-a franceză de fotbal, între Red St...
Preşedintele Klaus Iohannis va primi Premiul Charlemagne, decernat în fiecare an personalităţilor care se remarcă în promovarea valorilor europene, informează sâmbătă agenţia EFE.
Distincţia îi va fi...
PSD va depune, luni, la Curtea Constituţională, două sesizări cu privire la proiectele de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în această săptămână, respectiv actul normativ privind vechimea...
Primarul Chişinăului promite demisii, după ce o şopârlă gonflabilă a apărut lângă bradul de Crăciun în centrul oraşului
Primarul din Chişinău, Ion Ceban, a promis sâmbătă că va lua măsuri, după...
Alina Şerban, meterologul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, anunţă că, începând de sâmbătă, odată cu intrarea în România a unei mase de aer cald, se încălzeşte semnificativ, mai ales în zonele...
Sala de nunți a cântăreței de muzică populară Angela Rusu a luat foc. Pompierii din Gherla intervin chiar în aceste momente pentru a stinge incendiul, a transmis Antena3.
Din fericire, nu au fost înregistrate...
Cel puţin 23 de soldaţi afgani au fost ucişi sâmbătă de un grup de talibani infiltraţi într-o bază militară din districtul Qarabagh, în provincia sud-estică Ghazni, au declarat oficiali locali citaţi de...
Emisarul special american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, va sosi duminică în Coreea de Sud, înaintea împlinirii termenului de un an, stabilit de Phenian pentru Washington, în care SUA să îşi schimbe...
Doi turişti au fost surprinşi de o avalanşă de mici dimensiuni în Munţii Făgăraşului şi au reuşit să se salveze singuri, informează, sâmbătă, Salvamont Sibiu.
„Doi turişti au fost surprinşi de o...