x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ţiganii din Milano merg la concert, la Scala

Ţiganii din Milano merg la concert, la Scala

de Carmen Plesa    |    10 Mai 2010   •   00:00

Brahms şi Ravel, sub bagheta celebrului Daniel Barenboim. Concertul face parte dintr-o campanie numită "Filarmonica de la Scala întâlneşte oraşul", ce adună o serie de manifestări în sprijinul organizaţiilor nonprofit



Ţiganii din Milano merg miercuri la Scala, la concert. Şi vor intra pe uşa principală. Vor trece prin foaierul în care, de obicei, vezi etalându-se cele mai scumpe blănuri, bijuterii şi rochii de seară. Mulţi dintre ţigani abia au fost evacuaţi din tabere ilegale, dar se vor putea bucura miercuri, la Scala, de Brahms şi Ravel, sub bagheta celebrului dirijor şi pianist israelian Daniel Barenboim.

Iniţiativa de a duce 80 de ţigani şi imigranţi din Milano la Scala aparţine Fundaţiei Casa della Carità. În centrul de primire al acestei organizaţii sunt găzduiţi ţiganii în acest moment. Biletele au fost cumpărate cu ajuto­rul unui sponsor, precizează Corriere della Sera. Concertul face parte
dintr-o campanie numită "Filarmonica de la Scala întâlneşte oraşul", ce adună o serie de manifestări în sprijinul organizaţiilor nonprofit. Biletele au fost deja epuizate pentru concertul de miercuri, iar banii strânşi în urma vânzării acestora vor fi donaţi în totalitate centrului social care-i găzduieşte pe nomazi.

Dar mai importantă decât banii adunaţi, pentru responsabilii organizaţiei Casa della Carità, este chiar prezenţa romilor şi a altor imigranţi la una dintre cele mai cunoscute instituţii culturale din Milano şi din lume. "E un eveniment extraordinar! Să-i ducem la Scala pe oaspeţii noştri e ca şi cum am face un mix între excelenţa amboziană şi poveştile unor oameni pentru care succesul pare să fie exclus", a explicat Massimo Mapelli, directorul operativ al organizaţiei Casa della Carità.

Nici o teamă că ţiganii s-ar putea simţi inconfortabil într-un loc atât de sofisticat şi auster. "Să-i duci la Scala înseamnă să le recunoşti dreptul de a trăi în acest oraş şi de a recupera dimensiunea profundă  a  experienţei lor, în ciuda tuturor greutăţilor pe care le-au trăit în viaţă", a mai spus Massimo Mapelli. Zeci de familii de ţigani din Milano au rămas în ul­ti­me­le luni pe străzi, după ce auto­ri­tă­ţi­le locale au desfiinţat mai multe ta­be­re ilegale. Milanezii simpli au sărit însă de multe ori în ajutorul ţiganilor. În martie, un grup de mame italience a lansat Vinul Rom, pentru a strânge bani cu care să-i ajute pe elevii ţigani alungaţi din tabere.

×
Subiecte în articol: diaspora