x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tornadele fac victime în SUA. Cel puțin trei persoane, ucise

Tornadele fac victime în SUA. Cel puțin trei persoane, ucise

24 Dec 2015   •   14:19
Tornadele fac victime în SUA. Cel puțin trei persoane, ucise

Cel puţin trei persoane au murit şi alte 40 au fost rănite în mai multe tornade care s-au produs miercuri în unele zone din sudul statului american Mississippi, informează agenţia Xinhua.

"Cel puţin trei decese au fost atribuite astăzi furtunilor din Mississippi", a declarat Mississippi Emergency Management Agency pe reţeaua de socializare Twitter.

Agenţia a anunţat că a primit rapoarte în legătură cu înregistrarea de "pagube importante" cauzate de tornadele care s-au produs în Benton, Marshall şi alte patru ţinuturi, adăugând că eforturile de căutare şi salvare, precum şi evaluarea daunelor sunt încă în curs de desfăşurare.

Între timp, un comunicat din statul învecinat, Arkansas, a raportat că o femeie în vârstă de 18 de ani a murit şi un copil de un an şi jumătate a fost rănit miercuri dimineaţă după ce un copac mare a fost smuls de vântul puternic şi de ploile abundente şi a căzut peste casa în care aceştia locuiau, mai notează agenţia Xinhua.

Sursa: AGERPRES 

×
Subiecte în articol: tornada TORNADA SUA sua victime