x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trafic cu păsări cântătoare. Peste 10.000 de păsări au fost găsite ucise într-un camion din România la graniţa cu Ungaria

Trafic cu păsări cântătoare. Peste 10.000 de păsări au fost găsite ucise într-un camion din România la graniţa cu Ungaria

10 Noi 2011   •   10:38
Trafic cu păsări cântătoare. Peste 10.000 de păsări au fost găsite ucise într-un camion din România la graniţa cu Ungaria

Granicerii ungari au descoperit la inceputul lunii noiembrie, aproape de Szeged, un camion din Romania in care erau peste 10.000 de pasari cantatoare moarte.

Potrivit bernama.com, care citeaza MTI, organizatia internationala TRAFFIC, care se ocupa cu monitorizarea comertului cu animale salbatice, a declarat ca oficialilor li s-a parut suspect faptul ca incarcaturile din unele cutii frigorifice erau diferite fata de cele care contineau produse din carne si carnati. Cand au deschis incarcaturile respective, granicerii au descoperit sute de pasari cantatoare care fusesera impuscate recent. Captura cuprindea mai multe specii de pasari cantatoare, dintre care majoritatea erau ciocarlii, dar si pasari privighetoare gusa-vanata, sticlete, sturzi, vrabie de trestie sau codobatura.

Soferul a fost arestat si risca zece luni de inchisoare.

In 2008, TRAFFIC a pus accentul in cadrul unei reuniuni a Uniunii Europene pe comertul ilegal cu pasari salbatice. Potrivit unui studiu publicat de organizatia internationala, mii de pasari sunt omorate ilegal de bande bine organizate de criminali in Europa de Sud si Europa Centrala. Pasarile devin astfel marfa de contrabanda si ajung in nordul Italiei, unde sunt vandute ca delicatese in restaurante. Potrivit The Telegraph, peste un milion de pasari cantatoare, printre care si mierla, sunt ucise in fiecare an pentru a fi mancate in Cipru.

Majoritatea speciilor de pasari vanate ilegal in Europa sunt pasari cantatoare precum sticletele sau vrabia, care sunt protejate in temeiul unor tratate internationale.

O circulara realizata de TRAFFIC in 2008 arata cum a evoluat vanatul ilegal in Uniunea Europeana, deplasandu-se din Ungaria in Bulgaria, Romania, Serbia si Muntenegru, dar se intampla si in Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Albania si Croatia. Principalele tari de tranzit sunt Slovenia, Croatia si Ungaria, de unde pasarile sunt exportate in Italia.

×