x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe TRAGEDIE în Norvegia. Un ciclist a murit după ce a căzut de la 50 de metri înălţime, în timpul cursei Bergen-Voss

TRAGEDIE în Norvegia. Un ciclist a murit după ce a căzut de la 50 de metri înălţime, în timpul cursei Bergen-Voss

01 Iun 2013   •   15:41
TRAGEDIE în Norvegia. Un ciclist a murit după ce a căzut de la 50 de metri înălţime, în timpul cursei Bergen-Voss
Sursa foto: bergenvoss.no

Un ciclist a decedat, sâmbătă, după de a căzut de la 50 de metri înălţime în timpul cursei Bergen-Voss, desfăşurată în fiordurile norvegiene, a anunţat poliţia locală. 

"Medicii de pe ambulanţă au încercat să îl salveze, dar deznodământul este din păcate tragic. Decesul bărbatului a fost declarat la faţa locului, în jurul orei 09.00", a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei, Frode Kolltveit, pentru agenţia norvegiană NTB, anunţă Mediafax. Accidentul a avut loc la Arna, cu puţin timp înainte de ora 08.30.

"Bărbatul a căzut în gol de pe stâncă, aproximativ 50 de metri", a menţionat Kolltveit, adăugând că nu ştie circumstanţele în care ciclistul în vârstă de 48 de ani a ieşit de pe şosea.

La cursa Bergen-Voss, ce se desfăşoară pe distanţa de 170 de kilometri, participă aproximativ 5.000 de rutieri. În ciuda accidentului, cursa a continuat.

×