x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tragedie: Mii de oameni, măturați de tsunami

Tragedie: Mii de oameni, măturați de tsunami

de Şerban Mihăilă    |    01 Oct 2018   •   12:30
Tragedie: Mii de oameni, măturați de tsunami

Supraviețuitori care își căutau familiile în ape și săpau cu mâinile printre dărâmături și echipe de salvare blocate de alunecările de teren erau imagini terifiante ce puteau fi văzute încă, ieri, pe insula indoneziană Sulawesi, după ce valuri tsunami de până la șase metri, provocate de un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, au măturat, vineri, întreaga zonă, ucigând și rănind mii de oameni. Numărul victimelor continuă să crească de la o oră la alta.

 

Zeci de cadavre zăceau pe străzile orașelor Palu și Dongalla, ultimul aflat la doar 27 de kilometri de epicentrul seismului, iar răniții erau tratați în corturi improvizate, în condițiile în care spitalele au fost avariate, relatau, ieri, martori oculari citați de BBC. Numeroase persoane erau încă prinse sub dărâmăturile clădirilor prăbușite, spre disperarea rudelor care scormoneau cu mâinile goale prin moloz, alături de echipele de salvare, în speranța că-i vor găsi în viață pe cei dragi, relatau aceleași surse, precizând că sute de persoane erau date dispărute. „Ambulanța aduce noi victime în fiecare minut, iar magazinele sunt jefuite peste tot”, a spus pentru AFP un martor ocular din Palu, oraș de 350.000 de locuitori, în care urma să fie organizat , vineri seară, un mare festival pe plajă. Mii de locuințe de pe insulă au devenit moloz, iar centre comerciale, spitale și hoteluri s-au prăbușit. Un pod a fost luat de ape, iar principala autostradă spre Palu a fost avariată și blocată de o alunecare de teren. Tragedia s-a extins, deoarece, sâmbătă, o serie de replici de peste 5 grade au generat valuri de până la trei metri. Concomitent, misiunea echipelor de salvare este extrem de dificilă, din cauza alunecărilor de teren și a căderii sistemelor de comunicații și de aprovizionare cu energie electrică.

Mărturii din infern

„Când am simțit cutremurul, am intrat în panică și am fugit din casă (…) Am văzut valuri uriașe, lovind case pe țărm”, a povestit un locuitor din Palu, citat de BBC. „Nu am avut timp să ne salvăm. Am fost izbit de pereții casei. Mi-am auzit soția urlând după ajutor și apoi…tăcere. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea și nici cu copilul. Sper că sunt teferi”, a spus un alt localnic, citat de AP. Potrivit autorităților locale, atunci când tsunami-ul a ajuns la țărm, oamenii erau încă pe plajă și nu au avut timp să fugă. Unii dintre ei au reușit să se cațere în copaci de peste șase metri și, astfel, au supraviețuit. Ieri, în jurul prânzului, un bilanț provizoriu dat publicității de autoritățile indoneziene anunța peste 850 de morți și 550 de răniți. Reprezentanții Crucii Roșii estimau însă că aceste cifre „ar putea deveni mult mai mari”, ridicându-se la mii de victime, deoarece cutremurul și valurile tsunami au afectat peste 1,6 milione de oameni. Indonezia, un arhipelag alcătuit din 17.000 de insule, s-a format la convergenţa a trei mari plăci tectonice şi se află în „Cercul de Foc” al Pacificului,  zonă marcată de o puternică activitate seismică. Pe 26 decembrie 2004, Indonezia a fost lovită de o serie de seisme devastatoare, inclusiv de un cutremur cu magnitudinea de 9,1 grade, produs în insula Sumatra. Acel seism a provocat un tsunami puternic, care a ucis 220.000 de persoane în regiune, dintre care 168.000 în Indonezia. În 2006, aproape 6.000 de persoane au murit în urma unui seism de 6,3 grade, care a lovit insula Java.

 

Avem nevoie cu disperare de utilaje grele pentru a înlătura molozul. Oamenii mei nu pot face față situației, bazându-se pe propriile forțe”.

Muhammad Syaugi, șeful echipelor de salvare

 

×