x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Traian Băsescu rămâne cu cetățenia

Traian Băsescu rămâne cu cetățenia

23 Mar 2017   •   19:00
Traian Băsescu rămâne cu cetățenia
Sursa foto: GrigorePopescu

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, ar putea ataca la Curtea de Apel decizia unei instanțe de judecată care a suspendat decretul emis de acesta privind retragerea cetățeniei fostului președinte al României, Traian Băsescu, a anunțat consilierul prezidențial pe probleme juridice, Maxim Lebedinschi, care acuză o politizare de către instanță a acestui caz, informează Radio Chișinău, citat de Agerpres.

„Referitor la contestarea și suspendarea decretului președintelui Republicii Moldova privind retragerea cetățeniei domnului Traian Băsescu: cum era de așteptat, acest subiect a fost politizat de către instanța de judecată. Faptul că s-a decis suspendarea decretului președintelui pe ascuns este o latură; mai grav este că înainte de a înștiința instituția prezidențială despre existența litigiului, instanța a făcut tam-tam în presă. Or, nu acesta este rolul judecătorilor. Imediat cum vom primi actele instanței vom veni cu o reacție suplimentară, cu siguranță vom contesta acțiunile instanței la Curtea de Apel. Referitor la prezentarea probelor, să nu-și facă griji, prevederile legale au fost respectate, ceea ce vom demonstra~, a scris Maxim Lebedinschi pe contul său de Facebook. El a anunțat că președinția de la Chișinău va avea o nouă reacție imediat ce va primi actele instanței de judecată, după care decizia va fi contestată la Curtea de Apel. Judecătoria Chișinău a suspendat, luni, decretul președintelui Igor Dodon, din 3 ianuarie 2017, privind ridicarea cetățeniei moldovene lui Traian Băsescu.

În așteptarea judecății

Astfel, decretul lui Dodon încetează să producă efecte juridice până la emiterea unei hotărâri judecătorești, a relatat, marți, portalul Deschide.md. La 16 martie, Băsescu, l-a chemat în judecată pe Dodon, solicitând anularea decretului prin care i s-a retras cetățenia. La 20 martie 2017, judecătoria Chișinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată. Judecătoria a obligat pârâtul să prezinte referința și probele în sprijinul acesteia până la 2 mai 2017.

 

Președintele Igor Dodon a primit o lovitură din partea unei instanțe de judecată

×