x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Transnistria - Rusia vrea o Moldova instabilă politic

Transnistria - Rusia vrea o Moldova instabilă politic

de Vitalie Calugareanu    |    24 Apr 2007   •   00:00
Corespondenta din Chişinău
Rusia face incă o tentativă de a impune Chişinăului un plan de soluţionare a diferendului transnistrean care, ca şi eşuatul "Memorandum Kozak" de aşa-zisă federalizare din 2003, atentează la suveranitatea Republicii Moldova. De data aceasta, preşedintele Vladimir Voronin nu s-a mai pornit insă de unul singur la negocieri cu Kremlinul, ci impreună cu partenerii săi politici - creştin-democratul Iurie Roşca şi democratul Dumitru Diacov.

Stabilitatea politică din Republica Moldova pare să deranjeze unele forţe de la Moscova, care privesc cu admiraţie tensiunile de pe scena politică din Ucraina şi din Romania. Ca să tulbure apele şi la Chişinău, Kremlinul i-a propus preşedintelui Voronin un plan care, potrivit presei ruse, ar avea, chipurile, menirea să "dezamorseze bomba separatistă".

PLANUL RUSESC.Noua iniţiativă a Rusiei se bazează pe două elemente fatale pentru Chişinău: dizolvarea Legislativului in vederea organizării alegerilor parlamentare anticipate şi staţionarea trupelor ruse in regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Şi de această dată, planul rusesc dezavantajează enorm Chişinăul in favoarea Tiraspolului. Acesta prevede dizolvarea urgentă a Parlamentului Republicii Moldova, nu insă şi a Sovietului Suprem de la Tiraspol - structură legislativă a administraţiei separatiste. Din aceste considerente, analiştii politici au numit noua iniţiativă a Rusiei "tentativă de transnistrizare a Moldovei", avand in vedere faptul că 19 locuri (din 101) in viitorul Parlament, ce ar urma să fie ales pană la sfarşitul acestui an, trebuie să aparţină, potrivit planului propus de Moscova, părţii transnistrene. De asemenea, Rusia incearcă să obţină, pentru autorităţile separatiste, cateva fotolii de ministru in Guvernul de la Chişinău.

REACŢII. Analiştii politici consideră că noua iniţiativă rusească este una absurdă din simplul motiv că in regiunea transnistreană nu poate fi vorba despre nişte alegeri libere şi democratice in condiţiile in care acel teritoriu este ocupat militar de trupe străine şi in condiţiile unei dictaturi criminale. Cu toate acestea, chiar şi la Chişinău există lideri politici care salută planul Moscovei. Unul dintre ei este liderul Partidului Socialiştilor, Valentin Kralov, care susţine că Chişinăul trebuie să facă cedări reale in faţa Tiraspolului.

Vicepreşedintele Parlamentului de la Chişinău, Iurie Roşca, este insă de părere că incercarea Rusiei de a destabiliza situaţia politică din Republica Moldova are legătură cu evenimentele din ţările vecine - Romania şi Ucraina. "Acest scenariu poate fi legat şi de destabilizarea de proporţii care s-a produs, probabil nu fără anumite influenţe din exterior, atat in Ucraina, cat şi in Romania. In acest context, Republica Moldova apare ca o insulă de stabilitate politică unde instituţiile centrale ale statului funcţionează normal, unde există o cooperare intre Parlament, Guvern şi Preşedinţie, iar forţele politice de la guvernare cooperează cu principalele forţe din opoziţie pentru realizarea unor proiecte naţionale de anvergură."

Autorul noului plan rusesc pentru Transnistria este, potrivit presei ruse, preşedintele Consiliului Suprem de Securitate al Rusiei, Iurii Zubakov, ex-ambasador al Rusiei in Republica Moldova.

Criza politică de la Bucureşti ar putea influenţa puterea de la Chişinău
"Chişinăul trebuie să tragă concluzii de pe urma crizei politice din Ucraina şi din Romania, care ar putea avea impact şi asupra Republicii Moldova", este de părere preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu. "Este un exemplu relevant care arată ceea ce noi nu trebuie să admitem şi care ne permite să inţelegem cat de mult valorează consensul politic dintre putere şi opoziţie de la noi. Există diferite abordări ale dialogului Chişinău-Bucureşti - una fiind discutarea problemelor de limbă, naţiune şi istorie, o cale distructivă, fără viitor, care trebuie abandonată, pentru a căuta lucruri care ne unesc: colaborarea economică şi implementarea proiectelor de cooperare transfrontalieră finanţate de UE. Am pierdut increderea intre ţările noastre, ea trebuie restabilită. Autorităţile de la Chişinău sunt pregătite pentru aceasta. Sunt convins că asemenea forţe politice există şi in Romania", a mai spus Lupu. Potrivit lui, "in loc să finanţeze anumite partide şi publicaţii din Republica Moldova, autorităţile romane ar trebui să elaboreze proiecte mixte de perfecţionare a legislaţiei la standardele UE", iar relaţiile bilaterale trebuie să se bazeze pe respectul pentru statalitatea, suveranitatea şi independenţa celor două state.
×
Subiecte în articol: externe moldova chisinau republica moldova