x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei membri ai Comisiei Electorale Centrale din R.Moldova denunţã nereguli la alegeri

Trei membri ai Comisiei Electorale Centrale din R.Moldova denunţã nereguli la alegeri

de Marina Constantinoiu    |    12 Apr 2009   •   00:00

Trei dintre cei nouã membri ai Comisiei Electorale Centrale de la Chişinãu au denunţat, sâmbãtã, "încãlcãri grave" în timpul procesului electoral din Republica Moldova, de la 5 aprilie, potrivit AFP şi Unimedia.md.



    La o zi de la decizia preşedintelui moldovean, Vladimir Voronin, de a cere renumãrarea voturilor în alegerile legislative din 5 aprilie, contestate de opoziţie, Comisia Electoralã Centralã a aprobat sâmbãtã rezultatele finale ale scrutinului care urmeazã sã fie transmise Curţii Constituţionale. Trei dintre cei nouã membri ai comisiei - Mihai Buşuleac, Vasile Gafton şi Nicolae Gârbu -  şi-au publicat cu aceastã ocazie comentariile, în care denunţã "încãlcãri grave". Este vorba în special de prezenţa pe listele electorale a unor persoane "moarte în urmã cu 15-20 de ani" şi "utilizarea abuzivã de cãtre partidul de guvernãmânt a resurselor administraţiei", potrivit lui Mihai Buşuleac.

Redăm mai jos textul integral al notei informative întocmite de cei trei:

"Noi, membrii Comisiei Electorale Centrale, Mihai Buşuleac, Vasile Gafton şi Nicolae Gârbu, am semnat procesul-verbal al comisiei Electorale Centrale privind totalizarea alegerilor Parlamentului R. Moldova de legislatura XVII din 5 aprilie 2009 având anumite rezerve care constau în următoarele:

   1. Deşi cifrele de totalizare reies din procesele-verbale întocmite de organele electorale inferioare, avem o rezervă referitor la corectitudinea acestor cifre care constau în următoarele:

      a) listele electorale au fost întocmite de administraţiile publice locale cu grave încălcări a legislaţiei electorale. O mare vină referitor la incorectitudinea întocmirii listelor electorale îi revine Comisiei Electorale Centrale care a înmânat la începutul perioadei electorale secretarilor consiliilor raionale CD în care erau incluse date personale a cetăţenilor R. Moldova primite de la Ministerul Tehnologiilor Informaţionale în baza cărora au şi fost întocmite listele electorale.

      b) Ulterior s-a dovedit că aceste CD conţineau date eronate precum ar fi:

     - în listele electorale au fost incluse persoane decedate cu 15-20 ani în urmă;

     - în listele electorale au fost incluse persoane care în realitate nu au locuit şi nu locuiesc la adresele indicate în aceste liste;

   2. Contestaţiile parvenite la adresa Comisiei Electorale Centrale au confirmat asemenea fraude şi anume că proprietarii imobilelor au sesizat Comisia Electorală Centrală că venind la votare au văzut că în listele electorale au fost incluse persoane indicându-se adresa imobilelor care le aparţin cu drept de proprietate, cărora nu le-au dat acordul de perfectare a vizelor de domiciliu şi reşedinţă.

   3. Dubiile susmenţionate sunt confirmate obiectiv prin faptul că concurentul electoral Partidul Comuniştilor din R. Moldova la 11 aprilie a atacat la Curtea de Apel Chişinău hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr.2501 din 8 aprilie 2009 prin care s-a permis concurenţilor electorali accesul la listele electorale cu posibilitatea obţinerii copiilor de pe aceste liste.

   4. La 4 şi 5 aprilie radiodifuzorul "EU TV" care are acoperire naţională, încălcând cu rea-credinţă prevederile art. 47 alin.14 Cod electoral intenţionat au făcut agitaţie electorală abuzivă în favoarea unor concurenţi electorali, defavorizând ceilalţi concurenţi electorali.

   5. Pe parcursul perioadei electorale concurentul electoral Partidul Comuniştilor din R. Moldova a utilizat la maxim resursele administrative, fapt care a influenţat rezultatele alegerilor".

×