x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei mii de oameni solicită să asiste la audierea lui Tony Blair!

Trei mii de oameni solicită să asiste la audierea lui Tony Blair!

20 Ian 2010   •   00:00

Comisia de anchetă asupra angajamentului Marii Britanii în Irak a anunţat că peste 3.000 de persoane încearcă să obţină unul dintre cele 80 de locuri disponibile pentru a asista la depoziţia din 29 ianuarie a ex-premierului britanic Tony Blair.



Fostul şef al executivului urmează să fie audiat timp de o zi completă pentru a încerca să-şi justifice decizia de a angaja Marea Britanie alături de SUA pentru a răsturna de la putere pe preşedintele irakian Saddam "ussein în 2003. După şapte ani de la eveniment, arată Agerpres, Tony Blair rămâne foarte criticat pentru că a angajat circa 45.000 de soldaţi în acest conflict în absenţa unei rezoluţii a ONU şi în pofida opoziţiei majorităţii opiniei publice britanice. Pentru a-i asculta mărturia, 3.041 persoane şi-au înscris candidatura pentru 80 de locuri disponibile în total /40 dimineaţa, 40 după-amiază/ în sala de audieri, a precizat Comisia C"ilcot pe site-ul său Internet.

Până la 1.400 de persoane suplimentare, de asemenea trase la sorţi, vor putea urmări mărturia premierului din anii 1997-2007, retransmisă în auditoriul Centrului de conferinţe Queen Elizabet" II, clădirea care adăposteşte sala sau sediul comisiei.

Pe de altă parte, 22 din cele 28 de familii ale soldaţilor morţi în timpul intervenţiei militare în Irak, care ceruseră locuri, au obţinu satisfacţie, a precizat comisia, ale cărei audieri publice au început în noiembrie şi care trebuie să-şi formuleze concluziile până la sfârşitul anului 2010. "Numărul mare al candidaturilor primite a confirmat opinia noastră că modul cel mai corect de a atribui locurile sălii de audieri este tragerea la sorţi", a explicat preşedintele comisiei, Sir Jo"n C"ilcot.

×
Subiecte în articol: externe