x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei ministri ai Energiei din Bulgaria, pusi sub acuzare pentru Centrala Belene

Trei ministri ai Energiei din Bulgaria, pusi sub acuzare pentru Centrala Belene

de Dan Constantin    |    19 Noi 2016   •   09:30
Trei ministri ai Energiei din Bulgaria, pusi sub acuzare pentru Centrala Belene
Inca un fost ministru al Energiei din Bulgaria, al treilea, a fost pus sub acuzare de procurori în dosarul Centralei nucleare de la Belene.
 
Lucrările au fost intrerupte la cererea Uniunii Europene, care a considerat ca investitia, relizată cu utilaje și tehnologie din  Rusia nu este conformă normelor comunitare.
 
Bulgaria are de platit Rusiei peste 500 milioane de euro despăgubiri pentru rezilierea contractului.

×
Subiecte în articol: belene bulgaria centrala belene energie