x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tren de marfă deraiat - 32 de morţi şi 78 de răniţi

Tren de marfă deraiat - 32 de morţi şi 78 de răniţi

18 Mar 2019   •   12:04
Tren de marfă deraiat - 32 de morţi şi 78 de răniţi

Cel puţin 32 de persoane au murit şi alte 78 au fost rănite duminică seara în urma deraierii unui tren de marfă în provincia Kasai Central, în Republica Democratică Congo, transmite EFE.
Cei mai mulţi dintre decedaţi erau minori care călătoreau clandestin, conform presei locale.
Trenul de marfă făcea legătura între oraşele Ilebo şi Kananga, acesta din urmă fiind şi capitala provinciei.
Un responsabil din poliţia gării din Bena Leka, la circa 140 km nord de Kananga, a declarat ziarului local Actualité că mai multe vagoane deraiate au căzut în râul Luembe, iar altele se aflau încă la locul accidentului.
"Deraierea este foarte gravă. Majoritatea pasagerilor călătoreau ilegal deoarece era un tren de marfă. Am suspendat căutările pe timpul nopţii de duminică", a indicat aceeaşi sursă.
Este cel de-al treilea accident de tren într-o lună în centrul RD Congo. În februarie, în localitatea Lomami, cinci persoane au murit într-un incident pe care compania naţională de cale ferată l-a pus pe seama stării dezastruoase a reţelei feroviare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: tren de marfa tren deraiat