x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trenul Amtrak care a deraiat în Seattle circula cu aproape de trei ori viteza maximă legală

Trenul Amtrak care a deraiat în Seattle circula cu aproape de trei ori viteza maximă legală

19 Dec 2017   •   12:36
Trenul Amtrak care a deraiat în Seattle circula cu aproape de trei ori viteza maximă legală

Un tren Amtrak care a deraiat la sud de Seattle, luni, circula cu aproape de trei ori viteza maximă legală, pe acea porțiune de drum, potrivit anchetatorilor, scrie The Guardian.

O mare parte din tren a căzut de pe pod în jurul orei locale 7.00. În urma accidentului au murit cel puțin trei oameni, iar alte câteva zeci au fost rănite, potrivit autorităților.

Anchetatorii federali au declarat că trenul circula cu 129 de kilometri pe oră, într-o zonă în care viteza maximă legală era de 48 de kilometri pe oră.

Membră a Comitetului Național pentru Siguranța Transporturilor, Bella Dinh-Zarr, a declarat că nu se știe încă ce a făcut trenul să deraieze și că este „prea devreme pentru a spune” de ce mergea atât de repede. Aceasta a mai afirmat că este posibil ca anchetatorii să fie prezenți la scena accidentului pentru o săptămână sau mai mult.

La bordul trenului se aflau 80 de pasageri și cinci echipe aflate la datorie, când acesta a deraiat. În urma deraiării, 13 vagoane au căzut de pe șine. Conform datelor existente până acum, trei persoane au murit, peste 70 au avut nevoie de îngrijire medicală, dintre care 10 au fost grav răniți.

Aleksander Kristiansen, un pasager în vârstă de 24 de ani din Copenhaga, a spus că se afla la baie când a avut loc accidentul, moment în care a fost doborât la podea. Când s-a ridicat, trenul tremura, potrivit afirmațiilor acestuia.

”Nu îmi venea să cred ce s-a întâmplat”, a spus acesta.

×
Subiecte în articol: tren amtrak seattle viteza deraire