x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump acuză OMS că a devenit "marioneta Chinei”

Trump acuză OMS că a devenit "marioneta Chinei”

19 Mai 2020   •   10:54
Trump acuză OMS că a devenit "marioneta Chinei”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat Organizaţia Mondială a Sănătăţii că este o „marionetă a Chinei”, în contextul întâlnirii virtuale de două zile a OMS care se axează pe efectele pandemiei de coronavirus, potrivit BBC.

El a spus că OMS „ne-a dat foarte multe sfaturi foarte proaste, sfaturi teribile” şi că „au greşit atât de mult şi întotdeauna de partea Chinei”.

Trump nu a participat personal la reuniune, locul său fiind luat de secretarul pe probleme de Sănătate, spunând că OMS a gestionat greşit criza, cu preţul "multor vieţi”.

Trump, care a fost criticat pentru propriul său mod de gestionare a pandemiei, a acuzat în repetate ori OMS că nu a alertat lumea suficient de devreme şi că a acordat prea multă încredere Chinei.

De asemenea, Trump a acuzat China că a ascuns începutul izbucnirii epidemiei.

SUA au suspendat deja finanţarea pentru OMS, în aşteptarea unei anchete a felului în care a organismul internaţional a gestionat pandemia de coronavirus.

La începutul reuniunii OMS de luni, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat că ţara sa este "deschisă şi transparentă” şi a insistat că orice anchetă ar trebui să se întâmple după ce pandemia va fi ţinută sub control.

Sursa: Mediafax

×
Subiecte în articol: Donald Trump