x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Putin

Trump aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Putin

19 Iul 2018   •   17:44
Trump aşteaptă cu nerăbdare o nouă întâlnire cu Putin

Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că ar vrea o nouă întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin, insistând că prima - adică summitul de luni de la Helsinki - a fost un succes, în pofida corului de critici din SUA şi din exterior, relatează Reuters. 

"Summitul cu Rusia a fost un mare succes, mai puţin pentru adevăratul duşman al poporului, Media de Fake News. Aştept cu nerăbdare cea de-a doua noastră întâlnire pentru a putea începe să punem în aplicare o parte din numeroasele lucruri pe care le-am discutat, între care oprirea terorismului, securitate pentru Israel, proliferarea nucleară, atacurile informatice, comerţul, Ucraina, pacea din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi altele", a transmis pe Twitter liderul de la Casa Albă. 

Donald Trump s-a confruntat cu un val de critici când s-a întors acasă de la întâlnirea cu Vladimir Putin, inclusiv din partea parlamentarilor republicani. În special conferinţa de presă comună de la finalul întâlnirii de luni a provocat furie în Congres, Trump fiind criticat că a subminat concluziile agenţiilor de informaţii americane dând de înţeles că "ambele ţări" sunt de vină pentru relaţiile proaste dintre Washington şi Moscova. Mai mult, Trump nu l-a contrazis pe Putin după ce acesta a negat public amestecul rus în alegerile prezidenţiale din 2016.

AGERPRES

×