x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, atac pe Twitter la doi senatori republicani: "Încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial"

Trump, atac pe Twitter la doi senatori republicani: "Încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial"

30 Ian 2017   •   11:38
Trump, atac pe Twitter la doi senatori republicani: "Încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial"

Preşedintele american Donald Trump a atacat duminică noapte pe Twitter doi senatori americani, republicanii John McCain şi Lindsey Graham, pe care i-a acuzat printre altele că încearcă să declanşeze al Treilea Război Mondial.


'Declaraţia comună a foştilor candidaţi la preşedinţie John McCain & Lindsey Graham este greşită - din păcate, au o atitudine lipsită de vlagă în ceea ce priveşte imigraţia. Cei doi senatori ar trebui să-şi canalizeze energiile asupra ISIS (Statul Islamic), imigraţiei ilegale şi securităţii frontierelor în loc să încerce mereu să pornească al Treilea Război Mondial', a comentat Trump pe contul său de Twitter.

Trump îşi exprimă astfel dezacordul faţă de cei doi senatori republicani, care au apreciat că noul ordin executiv al preşedintelui american în privinţa imigraţiei contribuie mai degrabă la escaladarea ameninţării teroriste, în loc să sporească securitatea Statelor Unite.

Noul lider de la Casa Albă a suspendat vineri, printr-un ordin executiv, pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiaţi în Statele Unite şi a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetăţenilor din şapte ţări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen.

Sursa: AGERPRES

×