x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: Atacul armat din Texas nu este o problemă legată de armele de foc, ci de sănătate mintală a ucigaşului

Trump: Atacul armat din Texas nu este o problemă legată de armele de foc, ci de sănătate mintală a ucigaşului

06 Noi 2017   •   10:58
Trump: Atacul armat din Texas nu este o problemă legată de armele de foc, ci de sănătate mintală a ucigaşului

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni, într-o conferinţă de presă la Tokyo, că atacul armat comis duminică într-o biserică din Texas, soldat cu cel puţin 26 de morţi, nu pune problema reglementării regimului armelor de foc, ci pe cea a sănătăţii mintale a autorului masacrului, transmit Reuters, AFP şi dpa. 

Întrebat ce politici ar putea susţine ca răspuns la masacrul din Sutherland Springs, preşedintele Trump a declarat că, potrivit rapoartelor preliminare, atacatorul era 'un individ foarte deranjat (mintal), (cu) multe probleme pentru o lungă perioadă'. 

'Avem numeroase probleme mintale în ţara noastră, la fel ca alte ţări. Dar aceasta nu este o situaţie legată de arme', a afirmat preşedintele american, în conferinţa de presă susţinută împreună cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe. 

'Din fericire, altcineva avea o o armă care trăgea în direcţia opusă', a mai spus Trump. 

'Aceasta este o problemă de sănătate mintală la cel mai înalt nivel. Este un eveniment foarte, foarte trist', a mai declarat el. 

Preşedintele american se află luni în Japonia, prima escală a turneului său de 12 zile în state din Asia. 

Un bărbat a deschis focul duminică într-o biserică din Texas, omorând 26 de persoane şi rănind alte aproximativ 20, în plin serviciu religios, într-unul din cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a Statelor Unite. Victimele au vârste între 5 şi 72 de ani, iar printre persoanele ucise se numără şi una din fiicele pastorului bisericii baptiste, în vârstă de 14 ani. 

Atacatorul, descris ca 'bărbat tânăr alb în vârstă de circa 20 de ani', 'îmbrăcat complet în negru', înarmat cu o puşcă de asalt şi purtând o vestă antiglonţ, a deschis focul asupra First Baptist Church din Sutherland Springs, o mică localitate din Texas. 

El şi-a continuat imediat atacul în interiorul bisericii, în plină slujbă religioasă, înainte de a primi replica unui locuitor care şi-a luat arma şi l-a înfruntat. Atacatorul a reuşit să fugă, dar a fost găsit mort în maşina sa la puţin timp după aceea, fără a se şti la acest moment dacă s-a sinucis sau cineva a tras asupra sa. 

Autorităţile nu au comunicat identitatea trăgătorului, iar motivaţia pentru acţiune rămâne încă necunoscută. Conform presei americane, ar fi vorba de un fost militar de 26 de ani care a fost concediat din Forţele Aeriene după ce a compărut în faţa Curţii marţiale în 2014. 

Acest nou masacru a avut loc la doar cinci săptămâni distanţă de cel din Las Vegas, atacul cel mai sângeros comis vreodată în SUA, cu 58 de morţi, care a relansat dezbaterea asupra reglementării armelor de foc. AGERPRES

×
Subiecte în articol: trump