x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump dă afară un alt colaborator care i-a criticat politica

Trump dă afară un alt colaborator care i-a criticat politica

de Şerban Mihăilă    |    21 Feb 2017   •   10:44
Trump dă afară un alt colaborator care i-a criticat politica
Sursa foto: Ron Sachs / POOL/EPA

O înaltă oficialitate americană din administrația Trump a fost concediată, după ce, într-o discuție privată, a criticat atât politicile noului șef de la Casa Albă, cât și atitudinea discreționară a celor mai apropiați dintre consilierii președintelui.

Numit de Donald Trump în urmă cu o lună în fruntea Diviziei pentru Emisfera Vestică din cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA (NSC), Craig Deare a fost escortat, la sfârșitul săptămânii trecute, în afara clădirii guvernamentale „Eisenhower” din Washington, unde se află agenții din componența administrației americane. „Deare a fost retrimis pe poziția pe care o ocupa anterior”, la Universitatea pentru Apărare Națională, s-a mărginit să anunțe, duminică, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, citată de AP. Întrebată apoi dacă angajații guvernamentali trebuie să-și facă griji că vor fi concediați în cazul în care îl critică pe președinte, ea a spus: „Nu cred că o persoană care este acolo pentru a pune în practică agenda președintelui trebuie să fie împotriva agendei prezidențiale”. Sub protecția anonimatului, surse din administrația americană au declarat pentru AP că soarta lui Deare a fost pecetluită de o discuție privată care a avut loc joia trecută la Centrul Wilson, un grup de reflecție din Washington.  

Cuvintele care l-au îngropat

Potrivit unei oficialități care a participat la discuția privată, Deare a dat de pământ cu strategia administrației Trump în privința Americii Latine, referindu-se, în special, la începutul dezastruos al relațiilor cu Mexic. În prima sa săptămână de președinție, Donald Trump a semnat ordinul pentru construirea unui zid la granița cu Mexic, demarând astfel promisiunea electorală care a uimit o lume întreagă. Decizia lui Trump l-a determinat imediat pe președintele mexican să-și anuleze vizita oficială la Washington. Tot în discuția de la Centrul Wilson, Deare și-a exprimat în mod deschis frustrarea față de faptul că apropiații lui Trump, incluzându-i pe strategul șef al Casei Albe, Steve Bannon, și ginerele președintelui, Jared Kushner, nu consultă niciodată direcțiile NSC atunci când instituția prezidențială formulează strategii politice. Deare este cadru didactic la Universitatea pentru Apărare Națională din Washington, din 2001.

 

Craig Deare devine cea de-a doua oficialitate de rang înalt din NSC care părăsește anturajul colaboratorilor lui Trump în decurs de numai o săptămână. Michael Flynn, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui, a demisionat, săptămâna trecută, după ce a furnizat informații incomplete vicepreședintelui Mike Pence, precum și altor oficialități de la Casa Albă, în privința unor discuții telefonice pe care le-a avut cu ambasadorul Rusiei, înainte de învestirea noii administrații de la Washington.   

„Cineva care pune în practică agenda președintelui nu trebuie să fie contra agendei prezidențiale”. Sarah Huckabee Sanders

 

 

 

×
Subiecte în articol: donald trump trump