x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump: Dacă Iranul îi atacă pe americani, SUA vor lovi 52 de situri iraniene

Trump: Dacă Iranul îi atacă pe americani, SUA vor lovi 52 de situri iraniene

05 Ian 2020   •   08:56
Trump: Dacă Iranul îi atacă pe americani, SUA vor lovi 52 de situri iraniene

Preşedintele american, Donald Trump, a avertizat sâmbătă Teheranul că Statele Unite au identificat 52 de situri în Iran şi le vor lovi "foarte rapid şi foarte dur" dacă Republica Islamică atacă personal sau obiective americane, notează AFP.

Unele din aceste situri iraniene "sunt de nivel foarte înalt şi foarte importante pentru Iran şi pentru cultura iraniană", a precizat Donald Trump într-un mesaj pe Twitter. "Statele Unite nu mai doresc ameninţări!", a atras el atenţia.

Donald Trump a subliniat că numărul 52 corespunde cu cel al americanilor ţinuţi ostatici timp de peste un an cu începere de la sfârşitul lui 1979 în ambasada Statelor Unite la Teheran.

Anunţul făcut de preşedintele Statelor Unite intervine ca răspuns la ameninţările cu răzbunarea formulate de liderii de la Teheran după lovitura americană care l-a ucis la Bagdad pe generalul iranian Qassem Soleimani, şeful Forţelor Quds, însărcinate cu operaţiuni în exteriorul Iranului.AGERPRES

×
Subiecte în articol: Donald Trump