x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump l-a laudat pe Boris Johnson inaintea întâlnirii cu May

Trump l-a laudat pe Boris Johnson inaintea întâlnirii cu May

13 Iul 2018   •   10:54
Trump l-a laudat pe Boris Johnson inaintea întâlnirii cu May
Sursa foto: facebook

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson ''are tot ce-i trebuie'' ca să fie prim-ministru, a declarat preşedintele american Donald Trump, cu câteva ore înaintea întrevederii sale cu şefa executivului britanic, Theresa May. 

 

Nu este pentru prima dată când Trump vorbeşte în termeni elogioşi despre fostul şef al diplomaţiei britanice şi ex-primar al Londrei. 

Înainte de a participa miercuri şi joi la summitul NATO de la Bruxelles, Trump le-a spus reporterilor: ''A fost foarte, foarte drăguţ cu mine, plin de solicitudine. Poate voi vorbi cu el când ajung acolo (la Londra - n.r.). Îmi place Boris Johnson. Întotdeauna mi-a plăcut''. 

În interviul acordat The Sun, Trump a mers chiar mai departe şi s-a declarat întristat că Johnson a părăsit guvernul. ''Am fost foarte trist să văd că pleacă din guvern şi sper că se va întoarce cândva. Cred că este un reprezentant minunat pentru ţara voastră. Cred că ar fi un bun prim-ministru. Are tot ce-i trebuie'', a insistat Trump. AGERPRES

×