x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump poate da Rusiei tot ce vrea!

Trump poate da Rusiei tot ce vrea!

11 Iul 2018   •   15:34
Trump poate da Rusiei tot ce vrea!
Sursa foto: Shealah Craighead

"Aliatii din NATO se tem ca ostilul presedinte american va ameliora relatiile cu Putin, distrugand, astfel, intreaga ordine mondiala existenta", este concluzia la care ajunge, intr-un articol din Times, istoricul si scriitorul Michael Burleigh.

 

El considera Cupa Mondiala de fotbal, gazduita de Rusia, drept un triumf al "fortei blande". "Suporterii straini sunt incantati de stadioanele minunate, de strazile curate si de primirea calduroasa. Infiltrand in comentariile lor franturi din istoria rusa si sovietica, jurnalistii uita sa mentioneze de cleptocratia aflata de mai bine de doua decenii la putere in Rusia", scrie autorul articolului. 

Nimic din sumbrele previziuni despre huliganii furiosi si nemiloase forte de politie nu s-au justificat. In schimb, Putin a prezentat lumii "o Rusie deschisa, ospitaliera si blanda". El a stat alaturi de printul mostenitor al Arabiei Sudite la ceremonia de deschidere a campionatului, dar nu s-a alaturat regelui Spaniei, un barbat foarte inalt, la meciul de triumf al Rusiei din optimile competitiei.

Iar dupa finala campionatului, vom asista la alt spectacol - summitul Trump-Putin de la Helsinki. La intalnirea cu presedintele nord-coreean, Kim Jong-Un, Trump a obtinut promisiunea de a restitui osemintele soldatilor americani cazuti in razboiul coreean, dar a aruncat in aer increderea tuturor aliatilor de la Tokyo si Seul prin anularea exercitiile militare din Peninsula. 

In aceste conditii, aliatii europeni se tem ca, imediat dupa intrunirea la varf a NATO, Trum va renunta la manevrele de pe Batranul continent, ba s-ar putea decide la ceva si mai rau. Adica la o impartire a zonelor de influenta, ceea ce ar putea conduce de-facto la o recunoastere a anexrii Crimeei si la rolul deosebit al Rusiei in spatiul postsovietic. Ar mai putea insemna, de asemenea, mai multa libertate de mistare pentru liderul sirian Bashar al Asad. 

Rusia ar putea accepta o neutralitate a Ucrainei si Georgiei, adica posibilitatea de a-si alege singure parteneriatul economic, dar nu si militar. Drept raspuns, Trump ar putea renunta la introducerea de noi sanctiuni energetice impotriva Rusiei. In plus, ambii ar putea ajunge la o integelegere in privinta Chinei, a doua economie a lumii. 

×