x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președinție „după ureche”? Trump recunoaște că ia un medicament nerecomandat de FDA!

Președinție „după ureche”? Trump recunoaște că ia un medicament nerecomandat de FDA!

de Şerban Mihăilă    |    20 Mai 2020   •   08:40
Președinție „după ureche”? Trump recunoaște că ia un medicament nerecomandat de FDA!

Donald Trump a provocat un imens scandal peste Ocean, după ce a recunoscut cu nonșalanță că a început să ia de mai bine de o săptămână hidroxiclorochină, un medicament folosit contra malariei, pe care îl promovează cu o insistență suspectă, de câteva săptămâni. Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA (FDA) a avertizat de multă vreme că acest medicament poate avea grave efecte colaterale, transformând astfel gestul lui Trump într-un exemplu iresponsabil.

 

Deși a testat negativ pentru coronavirus, iar FDA i-a avertizat explicit încă de luna trecută pe americani că hidroxiclorochina nu trebuie să fie administrată în afara spitalelor, din cauza efectelor sale secundare fatale, șeful Casei Albe a provocat un adevărat șoc, luni, după ce a mărturisit cu nonșalanță că ia deja zilnic medicamentul, de peste o săptămână. „Pot să vă spun că, până acum, mă simt în regulă”, le-a declarat senin reporterilor, președintele, citat de „The Independent”. El a afirmat că a luat doar o doză inițială. „Se pare că are un impact (…) Poate are, poate nu are. Nu vă veți îmbolnăvi și nu veți muri din asta”, a continuat șeful Casei Albe, în nota sa inconfundabilă. Trump a spus apoi că a primit „o mulțime de telefoane” de la o serie de medici, care au lăudat medicamentul. Pe lângă avertismentul asupra efectelor secundare devastatoare ale medicamentului, FDA a mai insistat asupra faptului că, din punct de vedere științific, nu există încă nicio dovadă că tratamentul cu acesta ar duce la combaterea COVID-19. Autoritatea supremă americană în domeniul medicamentelor a lansat avertismentul încă din aprilie, după ce a primit rapoarte care semnalau perturbări cardiace majore în timpul tratamentelor cu hidroxiclorochină, soldate chiar și cu decese. Mai mult, până acum, remarcă „The Independent”, doctorii care au prescris hidroxiclorochina pentru pacienții cu coronavirus au făcut-o în cazurile celor testați pozitiv și nu preventiv, cum este în situația liderului american. Presa de peste Ocean mai remarcă la unison că anunțul lui Trump vine la câteva săptămâni după ce publicația „The New York Time” dezvăluia că familia președintelui are legături financiare strânse cu compania-mamă a uneia dintre firmele care produc hidroxiclorochina.

Exemplu de inconștiență

Mai multe personalități ale vieții medicale americane s-au arătat extrem de îngrijorate de faptul că numeroși susținători devotați ai lui Trump vor ignora acum total recomandările oamenilor de știință și vor urma orbește exemplul președintelui, consumând un medicament cu consecințe total imprevizibile pentru sănătatea lor. Până și rețeaua FOX News, partizană a liderului american, și-a avertizat telespectatorii să nu asculte de sfaturile medicale ale președintelui. Neil Cavuto, un celebru realizator al rețelei, a fost atât de șocat de afirmațiile lui Trump, încât i-a răspuns de la distanță șefului Casei Albe: „Ce au de pierdut americanii? Viețile lor!”. „Alegerile medicale ale lui Trump și riscurile pe care și le asumă sunt problema lui. Dar el nu este un simplu cetățean și modul în care și-a ales terapia trimite un mesaj contradictoriu americanilor, cărora FDA le-a comunicat că acest tratament nu s-a dovedit a fi eficient împotriva COVID-19 și, mai mult, ar putea fi și contraproductiv!”, a tunat și CNN.

 

„Pacienții cu COVID-19 care au probleme cu inima riscă să aibă un ritm cardiac anormal și periculos, dacă iau acest medicament”.

Administrația pentru Alimente și Medicamente a SUA


 

×