x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump spune că ar putea interveni în cazul responsabilei Huawei

Trump spune că ar putea interveni în cazul responsabilei Huawei

12 Dec 2018   •   08:53
Trump spune că ar putea interveni în cazul responsabilei Huawei

 Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi într-un interviu că ar putea interveni în cazul responsabilei gigantului chinez Huawei, Meng Wanzhou, arestată în Canada la cerea justiţiei americane, pentru a apăra negocierile comerciale cu China, relatează AFP.

Arestarea lui Meng Wanzhou, director financiar al gigantului din domeniul telecomunicaţiilor Huawei, a provocat furia Beijingului, în contextul în care un armistiţiu în războiul comercial chino-american fusese încheiat de curând.

"Voi face tot ce e bun pentru această ţară", a declarat Donald Trump pentru Reuters care îl întrebase despre posibilitatea unei intervenţii din partea sa în această afacere.

"Dacă eu consider că este bun pentru ce va fi cel mai mare acord comercial încheiat vreodată - ceea ce este un lucru foarte important, ceea ce este bun pentru securitatea naţională -, voi interveni cu siguranţă dacă voi considera că este necesar", a precizat şeful statului american.

El a adăugat că responsabili de la Casa Albă şi din cadrul Departamentului Justiţiei au avut un schimb de păreri cu oficiali chinezi în legătură cu cazul lui Meng Wanzhou, dar el personal nu a discutat cu preşedintele Xi Jinping sau vreun alt responsabil.

Până în prezent, această criză diplomatică nu pare să fi afectat recentul armistiţiu din războiul comercial care opune de mai multe luni Beijingul şi Washingtonul. Ministerul chinez al Comerţului a vorbit despre un calendar al negocierilor, iar Donald Trump, la rândul său, s-a referit marţi la "discuţii rodnice".

Un judecător din Vancouver a ordonat marţi eliberarea pe cauţiune a lui Meng Wanzhou, care va face obiectul unei supravegheri permanente pe toată durata procedurii de extrădare spre Statele Unite. Aceasta ar urma să înceapă în februarie şi să dureze luni sau chiar ani întregi.

Meng Wanzhou este suspectată că ar fi minţit mai multe bănci cu privire la o filială a Huawei cu scopul de a putea accede la piaţa iraniană între 2009 şi 2014, încălcând sancţiuni americane. Ea riscă o pedeapsă de peste 30 de ani de închisoare în Statele Unite, notează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: donald trump Huawei arestare Meng Wanzhou