x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump trasează directive guvernului britanic

Trump trasează directive guvernului britanic

de Şerban Mihăilă    |    03 Iun 2019   •   10:22
Trump trasează directive guvernului britanic

Încălcând toate convențiile diplomatice, președintele american, Donald Trump, a declarat că Marea Britanie ar trebui să fie pregătită să părăsească Uniunea Europeană chiar și fără a ajunge la un acord cu blocul comunitar, iar liderul separatist Nigel Farage ar trebui cooptat în negocierile pentru Brexit ale guvernului de la Londra.

 

Într-un interviu publicat ieri de „Sunday Times”, cu numai o zi înaintea vizitei lui Trump în Regatul Unit, șeful Casei Albe a criticat modul în care executivul de la Londra a negociat până acum cu Bruxelles-ul, susținând că guvernul britanic a lăsat „toate cărțile câștigătoare” în mâinile UE. El a insistat că Marea Britanie ar trebui să se ridice de la masa tratativelor, dacă nu obține ceea ce dorește de la negocierile cu europenii. Referindu-se la nota de „divorț” pe care britanicii ar trebui să o plătească UE, Trump a făcut o sugestie clară: „Nu aș plăti 50 de miliarde de dolari. Așa sunt eu. Este o sumă uriașă!”. „Unul dintre avantajele Brexit este acela că, acum, puteți trata direct cu prima țară a lumii”, a mai spus liderul american, în interviul citat de BBC. În condițiile în care se întâlnește astăzi cu oficialitățile britanice, președintele american a rupt eticheta protocolară până la capăt și a spus că Nigel Farage, liderul recent înființatului Partid pentru Brexit și unul dintre cei mai vehemenți critici ai premierului Theresa May, „are multe de oferit” în tratativele cu Bruxelles-ul și ar trebui să participe la aceste negocieri, scrie BBC, care citează interviul apărut în „Sunday Times”. Afirmațiile lui Trump vin la scurt timp după ce Partidul pentru Brexit a luat fața formațiunilor politice tradiționale britanice în recentele alegeri europarlamentare. „Îl cunosc de pe vremea când îmi susținea campania și a asistat la unul dintre discursurile mele, unde l-am cunoscut. Cred că este o persoană grozavă”, l-a lăudat Trump pe Farage. De altfel, în timp, Farage, fost lider al partidului eurofob britanic UKIP și unul dintre principalii artizani ai Brexit, avea să devină portavocea lui Trump în Europa.

„Ingerință inacceptabilă”

Concomitent, președintele american a afirmat că un alt promotor al Brexit, fostul șef al diplomației britanice, Boris Johnson, ar fi „un excelent” prim-ministru, în condițiile în care May a anunțat că va pleca din fruntea guvernului de la Londra, iar lupta candidaților pentru această poziție este în plină desfășurare. Johnson „a fost extrem de pozitiv în privința mea și a țării mele”, și-a justificat Trump poziția. Imediat, liderul opoziției britanice, laburistul Jeremy Corbyn, a taxat susținerea șefului de la Casa Albă față de conservatorul Johnson, declarând că aceasta este „o ingerință inacceptabilă” în politica internă a Marii Britanii. „Următorul prim-ministru nu ar trebui să fie ales de către preşedintele american, nici de către 100.000 de membri conservatori nereprezentativi, ci de poporul britanic, în cadrul unor alegeri generale”, a spus Corbyn.

 

Theresa May a anunțat că va demisiona din funcția de lider al Partidului Conservator în 7 iunie, deschizând astfel calea unei competiții pentru desemnarea succesorului său.

×
Subiecte în articol: Donald Trump