x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trupul neînsufleţit al ambasadorului rus va fi dus marţi seara la Moscova

Trupul neînsufleţit al ambasadorului rus va fi dus marţi seara la Moscova

20 Dec 2016   •   15:03
Trupul neînsufleţit al ambasadorului rus va fi dus marţi seara la Moscova

Avionul care va transporta trupul neînsufleţit al ambasadorului rus Andrei Karlov va ajunge marţi seara la Moscova, a declarat ministrul de externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, în timpul reuniunii cu miniştrii de externe iranian şi turc, Javad Zarif şi Mevlut Cavusoglu, informează agenţia de presă TASS. 

'Vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru condoleanţe în legătură cu atacul terorist de ieri (luni) împotriva ambasadorului Rusiei, Andrei Karlov. Ancheta a început, ea va fi una comună', a spus Lavrov. 'În această dimineaţă, colegii noştri împreună cu experţi ruşi au luat avionul spre Turcia. Avionul cu trupul neînsufleţit al ambasadorului nostru, împreună cu soţia lui, va ajunge în această seară'. 

Lavrov a adăugat că Rusia 'apreciază reacţia la acest atac terorist', reacţie care 'se observă peste tot în lume'. 

Diplomatul rus a fost împuşcat luni seara în timp ce susţinea un discurs în deschiderea expoziţiei de fotografie de la Ankara 'Rusia, de la Kaliningrad la Kamceatka, prin ochii unui călător'. Potrivit autorităţilor turce, atacatorul a fost lichidat la faţa locului de forţele de securitate turce. În atac au mai fost rănite alte trei persoane. Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse a calificat cele întâmplate drept 'atac terorist.

 

Citeşte şi:

BIOGRAFIE. Cine era Andrei Karlov, ambasadorul Rusiei în Turcia asasinat la Ankara

 

Dezvăluiri de ultimă oră a poliţiei germane: "N-am prins omul care trebuie"

 

Bruxelles. Poliţia belgiană a arestat un suspect de terorism

×
Subiecte în articol: ambasador rusia andrei karlov