x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: 23 de condamnări la închisoare pe viaţă, în primul verdict pronunţat la Ankara în legătură cu tentativa de puci

Turcia: 23 de condamnări la închisoare pe viaţă, în primul verdict pronunţat la Ankara în legătură cu tentativa de puci

15 Iun 2017   •   19:00
Turcia: 23 de condamnări la închisoare pe viaţă, în primul verdict pronunţat la Ankara în legătură cu tentativa de puci

Un tribunal din Ankara a pronunţat joi 23 de condamnări la închisoare pe viaţă, în cadrul primului verdict dat în capitala turcă în legătură cu puciul eşuat din 15 iulie anul trecut, informează agenţia proguvernamentală Anadolu, preluată de AFP. 

Cele 23 de persoane au fost condamnate pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale şi privare de libertate a unui individ, potrivit Anadolu. 

Potrivit procurorului, puciştii l-au obligat pe secretarul general al preşedinţiei, Fahri Kasirga, să intre într-o ambulanţă şi l-au dus la o bază a forţelor aeriene la Ankara, de unde a fost organizată lovitura de stat. 

Doi dintre acuzaţi au fost achitaţi în cadrul procesului. 

Aproape 250 de persoane au fost ucise în noaptea de 15 spre 16 iulie, fără a-i număra pe presupuşii pucişti, iar mii de persoane au fost rănite. 

Ankara îl acuză pe Fetullah Gulen, un predicator autoexilat în SUA, că s-ar afla la originea puciului eşuat, acuzaţie dezminţită în mod ferm de acesta. 

Procedurile judiciare lansate după puciul eşuat sunt de o amploare fără precedent în Turcia. Aproape 50.000 de persoane au fost arestate în timpul epurărilor declanşate după 15 iulie şi instaurarea stării de urgenţă.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: turcia puci