x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turcia: Femeile ofiţer de poliţie vor putea să poarte vălul islamic la serviciu

Turcia: Femeile ofiţer de poliţie vor putea să poarte vălul islamic la serviciu

27 Aug 2016   •   14:55
Turcia: Femeile ofiţer de poliţie vor putea să poarte vălul islamic la serviciu

Femeile angajate în funcţia de ofiţer de poliţie vor putea să poarte vălul islamic în timp ce se află la serviciu, cu condiţia ca acesta să fie potrivit cu uniforma, a anunţat sâmbătă agenţia Anadolu citată de DPA.

Regulamentul care a fost publicat în Monitorul Oficial prevede că vălul trebuie să fie simplu, fără desene.

Măsura survine după schimbări similare în reglementările din alte ţări, între care Canada, şi după ce mai multe primării din sud-estul Franţei, printre care cele din Nisa şi Fréjus, au anunţat menţinerea ordonanţelor de interzicere a costumului de baie musulman, burkini, subiect ce s-a aflat pe prima pagină a ziarelor din Turcia.

Turcia, cu populaţie majoritară musulmană, dar oficial stat laic, are o istorie îndelungată a vălului islamic. Fostele guverne seculare au interzis portul vălului în universităţi şi în rândul funcţionarilor publici.

Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), de guvernământ, a relaxat aceste reguli vechi de când a venit la putere, în 2002.
Liberalii din Turcia au sprijinit adesea eforturile de a anula restricţiile puse în aplicare de către vechea garda şi de armată. AGERPRES

×