x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turist condamnat la 3 luni de închisoare pentru că a atins şoldul unui alt bărbat

Turist condamnat la 3 luni de închisoare pentru că a atins şoldul unui alt bărbat

23 Oct 2017   •   18:39
Turist condamnat la 3 luni de închisoare pentru că a atins şoldul unui alt bărbat

Un turist britanic a fost condamnat la trei luni de închisoare, după ce a atins accidental şoldul unui alt bărbat în Dubai, în timp ce-şi căra paharul cu băutură într-un bar aglomerat, informează The Guardian.

Jamie Harron, în vârstă de 27 de ani, a fost anunţat luni dimineaţă, că plângerea împotriva lui “a căzut” la cererea specială a prim-ministrului Emiratelor Arabe Unite, Mohammed bin Rashid Al-Maktoum.

Tânărul din Marea Britanie a fost arestat sub acuzaţia de indecenţă publică în data de 15 iulie 2017. Electricianul, din Stirling, a afirmat că a încercat doar să evite să-şi verse băutura în timp ce se deplasa prin barul aglomerat, Rock Bottom, când l-a atins din greşeală pe celălalt bărbat.

Organizaţia Reţinut în Dubai, care l-a sprijinit pe Harron, a afirmat luni că i-a fost înmânat paşaportul, la o secţie de poliţie, şi i s-a spus că este liber să plece. Organizaţia a anunţat că va înainta un recurs împotriva acestei condamnări, dar a specificat că Harron are de înfruntat şi acuzaţii privind consumul de alcool, cât şi pentru că l-ar fi înjurat pe omul de afaceri pe care l-a atins.

×