x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turnul Eiffel printre ţintele teroriştilor care au comis atentatele de la Barcelona

Turnul Eiffel printre ţintele teroriştilor care au comis atentatele de la Barcelona

25 Ian 2018   •   16:11
Turnul Eiffel printre ţintele teroriştilor care au comis atentatele de la Barcelona

Turnul Eiffel s-ar fi aflat între ţintele teroriştilor care a comis atentatele de la Barcelona, potrivit unor cercetători, scrie The Associated Press.

Bariera de protecţie din jurul Turnului Eiffel a fost instalată după ce s-a găsit o înregistrare video a unei călătorii la Paris într-o ascunzătoare distrusă, scriu cercetătorii Fernando Reinares şi Carola Garcia-Calvo în numărul din ianuarie al CTC Sentinel, o publicaţie de cercetare în domeniul terorismului.

Celula respectivă a comis atacurile de pe La Rambla, la Barcelona, şi într-o staţiune balneară, în august, soldate cu 16 morţi.

Doar confecţionarea incorectă a unor bombe a împiedicat un atac mai sângeros. Ascunzătoarea atacatorilor a sărit în aer în timp ce aceştia confecţionau explozivi.

Potrivit cercetării, care are la bază interviuri cu anchetatori şi documente judiciare, membrii celulei s-au dus la Paris înainte de atac, din motive pe care anchetatorii nu le-au clarificat încă.

Aceştia au cumpărat de acolo camera cu care au filmat Turnul Eiffel.Observator.tv

 

 

×
Subiecte în articol: turnul eiffel tinta terorişti