x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turnul Eiffel se poate “vizita” cu un simplu click

Turnul Eiffel se poate “vizita” cu un simplu click

16 Iul 2013   •   18:34
Turnul Eiffel se poate “vizita” cu un simplu click
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Turnul Eiffel şi Google France au inaugurat marţi trei expoziţii digitale inedite, destinate vizitării virtuale a celui mai faimos monument parizian, cu un simplu click pe Internet, informează AFP.

Cincizeci de imagini, desene, gravuri şi fotografii ale Turnului Eiffel sunt de acum disponibile pentru publicul din întreaga lume prin intermediul Internetului.

“Dezvoltate în modul ecran complet, prezentând imagini de înaltă definiţie, expoziţiile, create în comun de echipe ale Google şi Societăţii de Exploatare a Turnului Eiffel, îl poartă pe utilizatorul de Internet din momentul apariţiei turnului, al construcţiei sale, la inaugurarea sa şi îi prezintă chiar şi pe primii săi vizitatori”, conform unui comunicat comun.

O înregistrare audio inedită, cu vocea constructorului Gustave Eiffel, este de asemenea disponibilă on-line, “pentru o imersiune completă în universul Turnului Eiffel”.

Vederi panoramice ale monumentului, precum şi un tur virtual al său, sunt opera unor echipe ale StreetView de la Google, care au folosit o tehnologie ce oferă imagini panoramice de 360 de grade, a unei străzi de exemplu, şi care a permis dezvoltarea Google Maps şi Google Earth.

×
Subiecte în articol: turnul eiffel