x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tusk: Polonia, aproape de ieșirea din UE

Tusk: Polonia, aproape de ieșirea din UE

de Şerban Mihăilă    |    07 Noi 2018   •   12:30
Tusk: Polonia, aproape de ieșirea din UE
Sursa foto: Marc DOSSMANN

Din cauza conflictului tot mai aprins pe care îl au cu oficialitățile de la Bruxelles pe tema încălcării normelor statului de drept în Polonia, liderii naționaliști conservatori, aflați la putere la Varșovia, riscă să-și scoată țara din UE. Șeful Partidului Lege și Justiție (PiS), Jaroslaw Kaczynski, calcă pe un teren minat și poate arunca Polonia în afara blocului comunitar printr-o simplă eroare de calcul, avertizează președintele Consiliului European, Donald Tusk.

„Amenințarea este foarte serioasă”, iar „Polexit poate fi declanșat accidental”, a afirmat Tusk, care a ocupat și funcția de premier al Poloniei, între 2007 și 2014. Considerat de conservatorii conduși de Kaczynski drept principalul lor adversar politic, Tusk a cerut guvernului de la Varșovia „să revină la sentimente mai bune” și să pună capăt războiului pe care l-a declarat Bruxelles-ului. Formațiune politică eurosceptică, aflată la putere din 2015, PiS a declanșat furia Comisiei Europene atunci când liderii săi au decis să adopte o serie de reforme ale sistemului judiciar, care au obligat o treime dintre judecătorii Curții Supreme din Polonia să se pensioneze. Mai mult, guvernul de la Varșovia a intrat și în alte dispute cu executivul blocului comunitar pe teme precum cotele obligatorii de imigranți și exploatările forestiere. La sfârșitul anului trecut, Comisia Europeană a decis să lanseze procedura de activare a Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei în cadrul blocului comunitar, din cauza situației sistemului judiciar polonez. Tot anul trecut, executivul comunitar a demarat o procedură de infringement contra Poloniei, pe tema neaplicării cotelor obligatorii de imigranți. Războiul dintre PiS și Bruxelles începuse însă încă din 2016, atunci când Comisia Europeană lansase o procedură de infringement pe tema nerespectării statului de drept în Polonia. Potrivit liderilor UE, reformele aduse Justiției poloneze au avut drept principal obiectiv trecerea sistemului judiciar sub controlul majorității parlamentare. Legile contestate de Bruxelles se refereau la Curtea Supremă și la Consiliul Superior al Magistraturii.

Eroare fatală de calcul

Donald Tusk crede că liderul PiS, Jaroslaw Kaczynski, calcă pe un teren minat și poate arunca Polonia în afara blocului comunitar printr-o simplă eroare de calcul. „Pentru mine nu contează dacă Jaroslaw Kaczynski intenționează să iasă din UE sau dacă doar inițiază anumite mecanisme ce conduc la acest deznodământ”, le-a declarat Tusk, luni, jurnaliștilor polonezi, scriu AFP și Reuters. „Am trecut prin același lucru cu premierul britanic David Cameron, cu care am lucrat zi de zi pentru a evita Brexit. El a venit cu ideea unui referendum și apoi a făcut tot ceea ce a depins de el pentru a menține Marea Britanie în UE, însă nu a reușit. Mă tem că, în Europa, dorința de a păstra Polonia în UE cu orice preț este mai mică decât în cazul Marii Britanii (…) Așadar, situația este extrem de gravă”, a avertizat el. Pe de altă parte, cuvintele lui Tusk au alimentat zvonurile privind o posibilă reîntoarcere a acestuia în politica internă, în condițiile în care, potrivit sondajelor UE, polonezii sunt între cei mai pro-europeni membri ai blocului comunitar.

„Chestiunea este extrem de gravă. Riscul este foarte mare. Mi-ar plăcea ca persoanele care au pornit pe această cale să revină la rațiune”.

Donald Tusk

×
Subiecte în articol: Donald Tusk