x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina: Alegeri pe muchie de cuțit

Ucraina: Alegeri pe muchie de cuțit

01 Apr 2019   •   09:27
Ucraina: Alegeri pe muchie de cuțit

Peste 35 de milioane de ucraineni erau aşteptaţi ieri la urne pentru a-și alege preşedintele, având de optat, într-un prim tur, între 39 de candidaţi. Potrivit sondajelor, favoriții erau actorul Vladimir Zelenski, fostul premier, Iulia Timoşenko, şi actualul preşedinte, Petro Poroşenko.

Zelenski, în vârstă de 41 de ani, nu are niciun fel de experienţă politică și a devenit celebru datorită serialului de comedie politică „Slujitorul Poporului”, în care joacă rolul unui profesor de istorie, ales preşedinte. „Zelenski este susţinut de votanţii care sunt nemulţumiţi de preşedintele Poroşenko, care nu au încredere în liderii politici tradiţionali şi doresc schimbări cardinale în ceea ce priveşte sistemul de guvernare din Ucraina”, a declarat directorul Centrului Penta de Studii Politice Aplicate, citat de agenţia DPA. Timoşenko (58 de ani) este o figură neobosită a politicii ucrainene de aproape 20 de ani. Ea s-a remarcat în timpul Revoluţiei Portocalii din 2004, care i-a propulsat pentru prima dată pe prooccidentali la putere la Kiev. Şefă de guvern în 2005, apoi din 2007 până în 2010, Timoşenko a pierdut în cele din urmă alegerile prezidenţiale în acelaşi an. Susţinătorii săi îi laudă fermitatea şi experienţa, iar detractorii săi denunţă discursul ei populist şi o acuză că are legături secrete cu Kremlinul. Poroşenko, actualul lider de la Kiev, este criticat pentru modul lent de implementare a reformelor promise. Bogat om de afaceri, care a făcut avere din produse de cofetărie, Poroşenko a fost ales preşedinte în 2014, după ce predecesorul său a fugit în Rusia.

 

Indiferent dacă Zelenski, Poroşenko sau Timoşenko este ales, Ucraina se îndreaptă în direcţia Occidentului”.

Vadim Karasiov, directorul organizaţiei ucrainene Institutul de Strategii Globale.

×