x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina: Faza a doua a retragerii

Ucraina: Faza a doua a retragerii

01 Noi 2019   •   18:00
Ucraina: Faza a doua a retragerii

Ucraina intenţionează să înceapă luni faza a doua a retragerii trupelor de pe linia de contact cu separatiştii pro-ruşi din estul ţării, a anunţat, joi, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de DPA.

Retragerea din împrejurimile oraşului Petrivske va urma la două săptămâni după prima etapă a „dezangajării” promovate de Zelenski pentru încetarea luptelor. Şeful statului a făcut anunţul în faţa presei, avându-l alături pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, care a declarat, la rândul său, că „Rusia ar trebui să îşi îndepărteze militarii şi echipamentele de pe teritoriul ucrainean” şi „trebuie să îşi înceteze sprijinul pentru militanţii din estul Ucrainei”. Adresându-i-se direct lui Zelenski, Stoltenberg l-a felicitat pentru „angajamentul ferm faţă de reglementarea paşnică a conflictului”. Ucraina doreşte să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice pentru a-şi întări apărarea faţă de Rusia, care a anexat în 2014 Peninsula Crimeea, în timp ce în estul Ucrainei izbucnea războiul cu secesioniştii din două provincii de la frontiera ucraineano-rusă. Conflictul s-a declanşat în contextul reorientării spre Occident a fostei republici sovietice aflate în sfera de influenţă tradiţională a Moscovei. Rusia şi-a exprimat sprijinul faţă de separatişti, pe care i-a reprezentat la negocierile de pace internaţionale, însă neagă implicarea directă de care este acuzată de către Ucraina şi puterile occidentale.

 

ONU estimează că, în cei cinci ani de conflict, şi-au pierdut viaţa aproximativ 13.000 de oameni.

 

×
Subiecte în articol: ucraina Volodimir Zelensk