x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE a devenit de nedescifrat, afirmă preşedintele François Hollande

UE a devenit de nedescifrat, afirmă preşedintele François Hollande

de Agerpres    |    26 Mai 2014   •   22:31
UE a devenit de nedescifrat, afirmă preşedintele François Hollande

UE 'a devenit de nedescifrat' şi trebuie 'să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea', a afirmat luni preşedintele François Hollande, la o zi după alegerile europene care au consacrat victoria în Franţa a unei formaţiuni de extremă dreapta, relatează AFP.

'Europa a devenit de nedescifrat, sunt conştient de asta, distantă şi, ca să spun până la capăt, de neînţeles chiar şi pentru statele' membre, a declarat François Hollande într-un discurs televizat. 'Asta nu mai poate să dureze, Europa trebuie să fie simplă, clară, pentru a fi eficientă acolo unde este aşteptată şi să se retragă de acolo de unde nu este nevoie de ea', a adăugat el.

Uniunea Europeană 'a reuşit în ultimii doi ani să treacă peste criza din zona euro - a fost aproape să se rupă -, însă cu ce preţ: cel al unei austerităţi care a sfârşit prin a descuraja cetăţenii', a mai afirmat şeful statului francez.

'De aceea, mâine, nu mai departe de mâine, la Consiliul European, voi reafirma că prioritatea o reprezintă creşterea (economică), locurile de muncă, investiţiile', a continuat el.

Pentru Hollande, 'Europa nu poate avansa fără Franţa, iar viitorul Franţei este în Europa'. 'Sunt european', a mai spus el. 'Datoria mea, este să reformez Franţa şi să reorientez Europa', a declarat liderul de la Paris. 

×