x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE ameninţă că va da în judecată Germania cu privire la sistemele de climatizare auto

UE ameninţă că va da în judecată Germania cu privire la sistemele de climatizare auto

de Agerpres    |    25 Sep 2014   •   16:38
UE ameninţă că va da în judecată Germania cu privire la sistemele de climatizare auto

Germania are două luni la dispoziţie pentru a respecta regulile comunitare referitoare la sistemele de climatizare auto, în caz contrar urmând să fie trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie, a avertizat joi Comisia Europeană, transmite AFP.

Disputa dintre Berlin şi Bruxelles vizează reglementările europene care obligă toţi constructorii să echipeze sistemele de climatizare ale modelelor noi cu gazul refrigerant R1234yf, singurul autorizat în UE şi mult mai puţin poluant decât predecesorul său. Berlinul refuză, însă, să impună această măsură şi a permis constructorului auto german Daimler să utilizeze un produs mai vechi pe motiv că noul gaz reprezintă un risc pentru siguranţa vehiculelor, fiind inflamabil în cazul unor coliziuni.

Potrivit Executivului comunitar, "Germania a încălcat legislaţia UE în măsura în care a permis unui constructor german să pună pe piaţa din UE vehicule care nu erau în conformitate cu directiva europeană şi a decis să nu impună nicio măsură coercitivă constructorului".

Comisia Europeană adaugă faptul că a trimis o solicitare oficială Germaniei prin care o invită să ia măsurile necesare pentru a aplica directiva UE referitoare la sistemele de climatizare auto.

Germania are acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare, în caz contrar cazul urmând să fie trimis în faţa Curţii Europene de Justiţie, care poate impune amenzi consistente.

×
Subiecte în articol: germania ue daimler climatizare auto