x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE avertizează asupra acțiunii unilaterale de anexare în Cisiordania 

UE avertizează asupra acțiunii unilaterale de anexare în Cisiordania 

de Dan Constantin    |    16 Mai 2020   •   18:43
UE avertizează asupra acțiunii unilaterale de anexare în Cisiordania 

Uniunea Europeană nu sprijină acțiunile de anexare în Cisiordania și avertizează Israelul cu posibile măsuri unilaterale în privința extinderii suveranității - acesta este concluzia anunțată de Josep Borrell , Înaltul comisar al UE pentru politică externă, la finalul reuniunii informale cu miniștrii de externe ai  UE.

REUNIUNEA S-A DESFĂȘURAT IERI, 15 MAI ,PRIN SISTEMUL VIDEOCONFERINȚĂ ,  la care a  participat și ministrul de externe  Bogdan Aurescu. Comunicatul postat pe site-ul MAE susține poziția UE, care pledează constant pentru existența a două state-Israel și Statul Palestinian. De asemenea , comunicatul MAE menționează rolul SUA în procesul de negociere. Poziția UE este mai tranșantă în privința acțiunii anunțate de noul guvern israelian care urmează să fie oficializat duminică, 17 mai. Netanyahu a anunțat că va trece la extinderea suveranității pe 30 la sută din teritoriul Cisiordaniei, ceea ce a provocat o reacție dură din partea Iordaniei. Regele Hașemit a menționat că în cazul anexării unilaterale a teritoriilor , se poate ajunge la un CONFLICT MAJOR cu ISRAELUL, prin ruperea acordului de pace.

 Statele Unite au propus un plan de pace  pentru rezolvarea conflictului dintre palestinieni și ISRAEL, dar planul nu este acceptat de organizațiile palestiniene și autoritatea statală a Palestinei. PLANUL TRUMP nu este sprijinit nici de țări europene. 

×
Subiecte în articol: josep borrell cisiordania