x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE avertizează Marea Britanie

UE avertizează Marea Britanie

28 Feb 2020   •   18:50
UE avertizează Marea Britanie
Sursa foto: Chris J Ratcliffe/EP / Chris J Ratcliffe

Comisia Europeană continuă să se pregătească pentru eşecul negocierilor post-Brexit cu Marea Britanie, astfel că există riscul unor relaţii fără niciun acord începând din ianuarie 2021, informează cotidianul Le Figaro.

„Comisia Europeană anticipează posibilitatea eşecului negocierilor şi se pregăteşte pentru acest scenariu, dar este prematur să evaluăm rezultatul negocierilor pe tema unui acord comercial, care încep luni, astfel că ne pregătim într-un spirit constructiv”, a declarat Dana Spinant, un purtător de cuvânt al Executivului UE. Guvernul Boris Johnson a avertizat că s-ar putea retrage de la negocieri în iunie, dacă nu se înregistrează progrese. „A fost stabilită o reuniune în iunie pentru a evalua progresele negocierilor. Este normal ca premierul Boris Johnson să se gândească la această dată”, a comentat Dana Spinant. Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.

 

Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale.

 

 

 

 

×