x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE: Deciziile de politica externe, numai cu vot majoritar

UE: Deciziile de politica externe, numai cu vot majoritar

01 Mar 2018   •   07:15
UE: Deciziile de politica externe, numai cu vot majoritar

Uniunea Europeană are în vedere posibilitatea deciziilor de politică externă prin votul majorităţii statelor membre, în locul unanimităţii necesare în prezent, a declarat ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen.

 

"Ne gândim că am putea să ne îndreptăm spre un vot majoritar în diplomaţie şi afacerile externe, astfel încât să putem reacţiona rapid la crize şi să vorbim cu o singură voce, vocea Europei", a declarat von der Leyen la un simpozion organizat la London School of Economics. "Astfel nu am fi blocaţi de o singură ţară care nu vrea să spună nimic în direcţia în care doreşte Europa să vorbească", a explicat ea. AGERPRES

×