x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE şi SUA, neconvinse de saudiți

UE şi SUA, neconvinse de saudiți

22 Oct 2018   •   13:55
UE şi SUA, neconvinse de saudiți
Sursa foto: Christian CREUTZ

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu este satisfăcut de explicaţiile Arabiei Saudite privind circumstanţele morţii ziaristului Jamal Khasoggi.

Trump a adăugat însă, sâmbătă, într-un dialog cu presa, că este posibil ca prinţul moştenitor al tronului de la Riad, Mohammed bin Salman, să nu fi fost la curent cu decesul. La rândul ei, șefa politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini, a apreciat că informaţiile care apar despre moartea lui Khashoggi sunt „profund tulburătoare, inclusiv încălcarea şocantă a Convenţiei de la Viena din 1963, privind relaţiile consulare”. „Uniunea Europeană, ca şi partenerii săi, insistă asupra necesităţii continuării unei anchete riguroase, credibile şi transparente, care să elucideze corespunzător circumstanţele uciderii şi să asigure răspunderea completă a celor vinovaţi”, a declarat Mogherini. Comunicatul ei, citat de Reuters, a fost urmat de o declarație similară a ministrului francez de Externe, Jean-Yves Le Drian. Și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a solicitat mai multe detalii în privința acestui caz. Ziaristul saudit Jamal Khashoggi, stabilit în Statele Unite, a murit pe 2 octombrie în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul. Autorităţile saudite au recunoscut acest fapt abia sâmbătă, iar versiunea lor oficială este că în consulat a avut loc o altercaţie între Khashoggi şi persoane a căror identitate nu a fost încă precizată de procurori. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu cadavrul jurnalistului.

 

Și ministru britanic pentru Brexit, Dominic Raab, este de părere că explicaţiile furnizate de Arabia Saudită „nu sunt credibile”.

 

Șefa politicii externe a Uniunii Europene, Federica Mogherini, nu crede în informațiile prezentate de Riad

×